Menu

Actualitate

0 Comentariu

Doi kosovari, reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Oraviţa

Pentru a doua oară în această săptămână, poliţiştii de frontieră cărăşeni au reuşit să prindă migranţii care au trecut graniţa cu Republica Serbia, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.

Dacă în urmă cu două zile poliţiştii SPF Socol au reţinut un număr de 13 asiatici, în dimineaţa zilei de 10 noiembrie a fost rândul lucrătorilor Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița să reţină două persoane care nu îşi justificau prezența în zonă.

0 Comentariu

Fostul primar al comunei Bozovici, Aurel Miclea, a scăpat de închisoare

În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat sentinţa dată de Tribunalul Arad din luna mai a acestui an, prin care fostul edil trebuia să facă trei ani închisoare.

Aurel Miclea a fost acuzat de procurori că, în anul 2012, a luat 150.000 de lei mită de la omul de afaceri Eftime Darius Văcariu, pentru ca o păşune comunală să îi fie cesionată acestuia.

0 Comentariu

Cele două persoane dispărute pe Muntele Semenic au fost găsite

După aproape 24 de ore de căutări cei doi reşiţeni care au urcat pe Semenic marţi, 7 noiembrie, şi s-au rătăcit, au fost găsiţi  în apropierea localităţii Borlovenii Noi.

0 Comentariu

Cristi Iakab şi Road Band şi-au lansat un videoclip (VIDEO)

Una dintre cele mai apreciate trupe din Caraş-Severin şi-a lansat ieri pe piaţă primul videoclip „Îngerii plâng”, în regia lui Iura Luncaşu. Filmările au avut loc într-o spălătorie auto din Reşiţa, iar povestea are la bază stoparea violenţei.

„Acesta este primul nostru video de care suntem foarte mândri si entuziasmaţi mai ales că l-am avut alături pe Iura Luncaşu. Mesajul este unul simplu, violenţa de orice fel ar trebui evitată şi să încercăm să fim mai buni”, spune Cristi Iakab. Videoclipul a strâns deja un număr mare de vizualizări pe canalul Youtube.

0 Comentariu

A adormit la volan şi a intrat cu maşina într-o autoutilitară

Un stupid accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe Calea Timişoarei din Caransebeş. O şoferiţă în vârstă de 33 de ani, care se de deplasa dinspre Lugoj, a intrat cu maşina pe contrasens, lovindu-se de o autoutilitară care staţiona în afara părţii carosabile, după care s-a izbit într-un stâlp de pe marginea drumului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog