Menu

Administraţie

0 Comentariu

La Oraviţa, „cetăţeanu’ de la bloc / taie lemne-n loc de porc”!

Oraviţa şi-a câştigat renumele de oraş patriarhal, datorită clădirilor cu parfum de istorie, dar şi din cauză că la Oraviţa „nu se întâmplă nimic!” Afirmaţia că la Oraviţa nu se întâmplă nimic e, oarecum, falsă, întrucât încercări s-au tot făcut. Pe lângă încercările de a relansa economia şi turismul, la Oraviţa se mai organizează şi Zilele Oraşului, când distracţia din Piaţa Gării e maximă, şi câte un târg agricol. În rest, e linişte, praf şi pace.

0 Comentariu

Caransebeşenii, la „umbra” administraţiei locale

În aceste zile caniculare, când a fost instituit chiar Codul Portocaliu, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a luat o serie de măsuri. Astfel, structurile din subordinea Primăriei, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, asigură stropirea cu apă a străzilor şi instalarea unor puncte de revitalizare a populaţiei.

0 Comentariu

Chestiune arzătoare în mijlocul verii: se fură sau nu apa la Ezeriş?

În Ezeriş, comună aflată nu departe de Reşiţa, pe drumul ce leagă Caraş-Severin de Lugoj şi Timiş, în aceste zile se vorbeşte nu de ruga satului (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), ci despre faptul că localnicii nu au apă la robinete.

2 Comentarii

Nadia Potoceanu votează numai cum îi dictează conştiinţa! Ştie, nu ştie ce votează!

Nadia Potoceanu şi Ion Pîrvănescu

Nadia Potoceanu, nou-venită în Consiliul Local Reşiţa după demisia preşedintelui judeţean al Partidului Verde, Paul Vasile, şi-a făcut intrarea triumfală în forul legislativ municipal, votând de fiecare dată după cum i-a dictat propria conştiinţă, nu în baza alianţei politice cu PNL-ul!

0 Comentariu

Liberalii din Reşiţa şi-au dat cu stângu-n dreptu’! Ajutaţi şi de Nadia Potoceanu de la verzi!

Feţe şi cefe transpirate, palme lovite peste frunte sau lipite pe obraji, figuri consternate la liberalii reşiţeni, astăzi, în şedinţa de Consiliu Local Reşiţa, când nu au reuşit să treacă cele mai importante proiecte de hotărâre, deşi, liberalii, împreună cu „verzii”, aveau majoritatea!

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog