Menu

Articol

1 Comentariu

Preşedinta Croaţiei, la Caraşova. Discursul doamnei Grabar-Kitarović nu a fost tradus şi în româneşte

Kolinda Grabar-Kitarović

Moment de referinţă pentru comunitatea croată din Caraşova şi Lupac, ba chiar istoric cum l-au numit autorităţile locale, prilejuit de vizita preşedintelui Republicii Croaţia, doamna Kolinda Grabar-Kitarović.

După primirea de marţi de la Cotroceni, astăzi Kolinda Grabar-Kitarović a fost prezentă în Banat, mai întâi la Timişoara, apoi la Caraşova unde a fost întâmpinată de prefectul  judeţului, Matei Lupu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, de preşedintele Uniunii Croaţilor din România, Slobodan-Giureci Ghera, de primarul Petru Bogdan, de numeroşi localnici care i-au făcut o primire călduroasă.

Preşedinta Republicii Croaţia a răspuns prin gesturi de prietenie, s-a fotografiat cu copiii îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, a dat mâna cu localnicii şi s-a întreţinut cu ei.

A existat şi un moment neplăcut care a umbrit vizita, iar acest lucru s-a datorat fie gazdelor care nu au tradus în româneşte  mesajul preşedintei, fie a fost un exces de zel din partea unora, în condiţiile în care nici primarul Bogdan nu a binevoit să citească mesajul său şi în limba română, în condiţiile în care vizita doamnei Grabar-Kitarovici a fost una oficială şi nicidecum privată sau de curtoazie. Singurul care a făcut acest lucru a fost Slobodan-Giureci Ghera care este şi deputat din partea acestei comunităţi în Parlamentul României..

Programul preşedintei a inclus vizitarea unor obiective reprezentative pentru Caraşova – biserica catolică, liceul bilingv, precum şi o deplasare în comuna Lupac.

Comentarii

De ce sa v-a asteptati ca discursul sa fie tradus in romaneste daca Croatii sunt cei m-ai rasisti de pe PLANETA . Pe langa faptul asta , de ce nici un JEG de presedinte al Romaniei nu a fost in Croatia(peninsula Istria) , ca de exemplu , satul Susnjevica , unde traiesc romani(carora Croati li se batjacoresc cu porecla de CIRIBIRI) , care traiesc in aceea zona de pe timpul Dacilor-Romanilor ?! Desteptilor comunisti .

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog