Menu

Articol

1 Comentariu

Nu toţi sunt pesedişti până la moarte!

Cazul fostului premier Sorin Grindeanu, care „a trădat” cauza partidului şi a liderului maximo, Liviu Dragnea, ţinându-se de scaunul din vârful Guvernului până când, vorba celebrului furnizor de „perle”, Marian Vanghelie, „a fost ejaculat” din funcţie, a creat mare vâlvă în vara politică românească. O oarecare agitaţie s-a produs şi zilele acestea, când fostul prim-ministru Grindeanu a fost recompensat cu o funcţie administrativă plătită domneşte, pentru că a revenit la sentimente mai bune faţă de Dragnea, l-a căutat, probabil, a recunoscut că a greşit, şi şi-a declarat susţinerea faţă de partid până la moarte şi dincolo de ea. Deci, greşala recunoscută e pe jumătate iertată. Şi recompensată cu vârf şi îndesat! Întâmplarea a creat şi o stare de jenă în partid, pesediştii încercând să treacă totul sub tăcere. Orice discuţie deschisă în public despre acest subiect sensibil îţi poate atrage, ţie deschizătorului de discuţii, priviri ucigătoare in partea pesediştilor. Dar, ca să fim corecţi sau cel puţin mai echilibraţi, putem arunca o privire şi în curtea liberală, unde „Am văzut aci-ntro noapte / Nişte fapte / Care m-au scandalizat!”

Pornim, însă, tot din curtea PSD. Spre exemplu, Tudoriţa Nicula, o personalitate politică din Caraş-Severin, care a fost ani şi ani preşedinta femeilor social-democrate din judeţ, declarându-şi fibra şi convingerile PSD-iste în toate discursurile şi declaraţiile, care a luptat cu pasiune pentru cauza social-democrată, pentru ajutorarea celor mulţi şi sărmani. Tudoriţa Nicula, pentru devotamentul ei social-democrat, după cum a şi declarat, s-a considerat îndreptăţită să fie pusă pe un loc eligibil pe listele de alegeri pentru Parlamentul României. La alegerile din 2012 a fost refuzată de partid, nu mai intrăm în amănunte de ce, însă, a primit un post bun, la conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). A condus CJAS până când a venit un zvon că va fi înlăturată pentru incompatibilitate. Atunci s-a îmbolnăvit (chiar ne pare rău pentru asta) şi, vreun an de zile n-a mai putut să treacă pe la serviciu. Mă rog, bine că există şi o indemnizaţie de concediu medical, corelată cu salariul, altfel, cine ştie cum se descurca sărmana social-democrată. Stimaţi cititori, oameni suntem, luaţi această îngrijorare aşa cum sună, fără urmă de ironie, deşi ştiu că vă este greu. Dar, în timp ce era bolnavă şi nu putea merge la serviciu, Tudoriţa Nicula a găsit resurse uluitoare să se bată pentru un loc eligibil pe listele de alegeri pentru Senatul României. Aşa ceva, mai rar! Şi a luptat, până când a reuşit! Adică, aproape că a reuşit. Aşa cum declara, a fost înlocuită peste noapte din fruntea listei cu un alt social-democrat cărăşean, care a şi fost ales senator. Supărare mare! „Adică, pentru ce am luptat eu, pentru ce m-am jertfit!”, ar fi spus Tudoriţa Nicula şi a anunţat că din cauza nerecunoştinţei PSD-iştilor, simte că, de fapt, structura ei este curat liberală! Şi s-a mutat cu arme şi bagaje în PNL! Uluitor este că şi o parte din colegele ei social-democrate au simţit acelaşi lucru şi au urmat-o în curtea liberală. Aici, i s-a făcut, în sfârşit un pic de dreptate, fiindcă a fost singura propunere a liberalilor pentru funcţia de preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale din Caraş-Severin, Tudoriţa Nicula fiind, de altfel, şi aleasă cu unanimitate de voturi!

De aceea spun că, iată, nu toţi politicienii sunt aşa rigizi. Unii îşi mai schimbă opţiunile. Dacă e să te jertfeşti, poţi să te jertfeşti orişiunde, în orice partid!

Comentarii

Adevar graiti, dl. Mircioane. Pacat ca unii oameni nu stiu sa faca diferenta intre social-democratie si liberalism si se schimba dupa cum bate vantul. Adevaratii politicieni isi mentin principiile indiferent de situatia partidului din care fac parte ( ca este la putere sau in opozitie); nu se poate ca un social democrat dupa 16 ani in PSD, perioada in care a beneficiat de suficiente "facilitati" si avantaje sa treaca in PNL si sa sustina ca a fost nedreptatit. Unde este doctrina politica? Sau urmarim doar avantajele? Vrem doar putin ciolan de ros si daca nu se poate in PSD de ce nu in PNL?

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog