Menu

Articol

0 Comentariu

În luptă cu sistemul!

Am citit tot felul de scenarii, am văzut şi filme, în care sfârşitul omenirii este cauzat de scăparea de sub control a tehnologiilor inteligente create de mintea şi mâna omului. Apocalipsa, când pică sistemul. Adică, roboţii, calculatoarele, avioanele, rachetele, casele inteligente, instituţiile informatizate, nu mai vor să funcţioneze cum au fost programate, ci acţionează după cum le taie „capul”, din proprie voinţă şi în mod diabolic. Prostii!, mi-am zis, până la un moment dat.

Cred că toţi am fost puşi în situaţia în care telefonul, maşina de spălat cu program, automobilul, computerul, au luat-o razna, pur şi simplu nu mai ascultau de comenzi. Defecţiuni minore, care, după metoda mult încercată a IT-iştilor, se rezolvau prin oprirea mecanismului şi repornirea acestuia. Dă-i restart şi merge! OK, aşa s-a şi întâmplat de multe ori.

Dar, să vedeţi ce mi s-a întâmplat ieri la un bancomat. Deci, pe la orele serii (observ că cele mai multe lucruri şi fenomene ciudate mi se întâmplă seara), am rămas fără un leu şi m-am dus la un bancomat să scot o sută. Ger de crapă pietrele. Bancomatul, paşnic. Aşa mi se părea mie. Am băgat cardul, am tastat retragere de numerar, suma, şi am aşteptat. Bancomatul îmi scrie pe engleză să mai aştept. Aştept, ce să fac. După câteva zeci de secunde, poate un minut, cardul începe să iasă încetişor, dar încetişor de tot. Când a ieşit cam un centimetru şi jumate, dau să iau cardul, îl ating cu vârful degetelor, dar bancomatul mi-l înghite cu iuţeala fulgerului. Na, am belit-o!, mi-am zis. Am rămas şi fără bani şi fără card. Dar, stai aşa! După câteva zeci de secunde, cardul începe să iasă din nou. Încet, încetişor, cam cum şi-ar scoate capul din carapace o broască ţestoasă bătrână. Mă gândesc să nu-l sperii, nu pun mâna pe el şi aştept să iasă mai mult. După ce iese cam un centimetru şi un pic, se retrage fulgerător. Na, drace, nici aşa nu-i bine! S-a dus! Hopa, iese din nou. De data aceasta îl prind, mă gândesc. Mă poziţionez mai bine în tălpi, cu mâna pregătită în apropiere. Cardul iese încet, încetişor, îl prind cu două degete, dar, surpriză! Bancomatul e mai tare decât mine. Îmi smulge cardul cu forţă dintre degete şi îl înghite din nou. Şi stă. Cred că la faza asta oricare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, aţi fi înjurat. OK, nu-i nimic, aşa am făcut şi eu în liniştea serii. Paştele şi dumnezeii mă-tii de bancomat! Şi f...-i şi băga-mi-aş!... Da, recunosc, am fost necivilizat. Dar, bancomatul avea chef de joacă. După o aşteptare mai lungă decât anterioarele, a început să scoată iarăşi limba la mine. Cardul, adică. În aerul îngheţat concentrarea mea era maximă. Mi se pare că se auzea cum trozneşte. Mi-am încordat muşchii şi am calculat să apuc cardul la momentul potrivit, cînd va ieşi la un centimetru şi un milimetru. Unşpe milimetri, cum ar veni! Iese. Şi iese. L-am apucat fulgerător, am strâns degetele menghină şi am tras puternic. Bancomatul a tras şi el energic, dar eu eram mai motivat, iar mişcarea mea a avut forţă şi iuţeală. Am smuls cardul din perete! Bancomatul s-a dat bătut. Îmi zice, tot în engleză: Vă rugăm să vă luaţi banii. Şi mi-a dat banii. I-am luat cu viteză, să nu mi-i tragă şi pe ăştia înapoi. Bancomatul s-a recunoscut înfrânt. De data aceasta. Zicea că îmi mulţumeşte că l-am folosit, dar se uita la mine viclean, ca şi când îmi spunea: Vedem noi data viitoare!

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog