Menu

Articol

0 Comentariu

Administraţia din Băile Herculane, singura cu acte în regulă pentru un parteneriat cu Consiliul Judeţean

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean ce a avut loc în luna mai, consilierii au votat o hotărâre prin care primăriile din judeţ au primit undă verde să solicite un parteneriat cu administraţia judeţeană cu scopul de a depune proiecte cu finanţare europeană.

Ieri, 12 iunie, pe masa consilierilor a ajuns hotărârea prin care UAT Băile Herculane, devine partener al CJ Caraş-Severin în vederea depunerii şi implementării în comun a proiectului „Eficientizarea energetică a clădirii primăriei oraşului Băile Herculane“, în cadrul apelului de proiecte SUERD.

Silviu Hurduzeu spune că dintre cele 77 de unităţi administrativ-Teritoriale, doar nouă au solicitat încheierea de astfel de parteneriate, dar singurul UAT care deţine clădirea eligibilă este cea de la Băile Herculane. Cele opt unităţi administrativ-teritoriale ale căror cereri nu au fost acceptate sunt Ciclova Română, Eftimie Murgu, Glimboca, Lăpuşnicel, Prigor, Sacu, Slatina Timiş, Zorlenţu Mare, motivul fiind că niciuna nu are finalizată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie.

Preşedintele CJ a mai menţionat faptul că prin hotărârea de ieri s-a aprobat şi articolul prin care administraţia judeţeană va suporta 2% din valoarea totală eligibilă, dacă UAT-ul partener face dovada că nu deţine fondurile respective.

Powered by Jasper Roberts - Blog