Menu

Articol

0 Comentariu

„Arcanosophia” sau Radu Cernătescu în luptă cu dezvrăjirea lumii

Radu Cernătescu şi-a lansat, recent, la Lugoj, volumul „Arcanosophia. Repere pentru o fenomenologie a misterului”, editura Junimea, Iaşi, 2016, o carte despre filozofia ocultă, o „ştiinţă” pe nedrept marginalizată, în opinia autorului, fiindcă filozofia ocultă - filozofia misterelor, ar fi sursa filozofiilor moderne, a religiilor, a artelor, chiar şi a ştiinţelor. Filozofia ocultă îşi are izvoarele înaintea filozofiei grecilor antici, greci care şi ei s-au hrănit din filozofiile magice, aşa-zis barbare, printre exponenţii acestor filozofii magice regăsindu-i pe getul Zamolxe şi persanul Zoroastru. Pornindu-şi excursul filozofic şi ştiinţific de-a lungul istoriei, reşiţeanul Radu Cernătescu găseşte nenumărate semne al filozofiei ancestrale în scrierile filozofilor antici greci, dar şi în textele sacre, religioase, evident, în scrierile oculte mai mult sau mai puţin obscure, dar şi în literatură (Dante, Goethe), în scrieri filozofice moderne.

Gazda evenimentului, care a aviut loc în data de 2 noiembrie, a.c., la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, a fost poetul Ion Oprişor din Lugoj. Despre volumul „Arcanosophia” au vorbit profesorul Simion Dănilă, filozoful Ion Ştiubea, poeta Ela Iakab, doctor în litere, şi poetul Iacob Roman.

Profesorul Simion Dănilă, pentru care manifestăm o deosebită stimă şi respect, de data aceasta a bătut câmpii, fără prea multă graţie, vorbind nepermis de mult despre preferatul său, Nietzsche, şi fără legătură cu volumul lui Cernătescu. Apoi, filozoful Ion Ştiubea a făcut o recenzie riguroasă, fixând reperele principale din care s-a alimentat autorul scriind „Arcanosophia”.

„În vremurile vechi conta înţelepciunea”

Poeta Ela Iakab, din Lugoj, a spus printre altele:

„Suntem, fără doar şi poate, în faţa unei cărţi singulare. Eu cred că în România nu s-a mai scris o carte de un asemenea tip, din mai multe puncte de vedere. Probabil că mai sunt specialişti în ezoterisme, dar, cartea aceasta se plimbă cu o lejeritate incredibilă şi cu o limpiditate, foarte rară la un autor care se ocupă de ezoterisme, prin toată cultura lumii prin mai multe spaţii, prin mai multe limbi, plecând în ordine cronologică, cum este şi firesc… Primele texte ezoterice sunt, bineînţeles, miturile. Nu toate. Primele texte pluristratificate au fost miturile şi autorul reconstituie, cu un talent extraordinar de prozator, de pildă, şcolile misterice din antichitate, unde, pe bună dreptate, nu conta foarte mult credinţa, pentru că, pe vremea aceea conta foarte mult, cum spune şi titlul cărţii, „Arcanosophia”, înţelepciunea. Un anume tip de înţelepciune, şi anume, înţelepciunea divină”.

„Este o filozofie a filozofiei oculte”

Radu Cernătescu: „Această carte îşi propune să arate postmodernităţii o veche cale de îndumnezeire. Misterele antice tocmai aceasta ofereau. Prin iniţierea în vechile mistere se oferea o cale, o scurtătură, către mântuire, îndumnezeire, ceea ce creştinismul nu-ţi mai oferă, el spune, „după moarte vei ajunge în rai”. Ei, aceste mistere antice spuneau, şi în timpul vieţii poţi sî ajungi zeu! Ce s-a întâmplat cu această cunoaştere ocultă? A fost marginalizată în timpul creştinismului, zeii au fost „măcelăriţi”, cum spune Erasmus, au fost arşi pe rug, aruncaţi în gropi comune. De ce? Pentru că teologia nu agreează această filozofie marginală. Problema este că nici filozofii moderni, filozofia cultă, să-i zicem, nu recunoaşte filozofia ocultă. În România nu este niciun curs, la nicio facultate despre filozofia ocultă. Am avut probleme la Bucureşti, la facultate, cu profesorii mei, care spuneau, „nici nu există filozofie ocultă!” A trebuit să le aduc cărţi de la 1530, să citească „De oculta philosophia, libri tres”. Da, 1530 (n.n. - de fapt, 1533, aşa cum corect notează autorul în carte) este un an esenţial pentru această disciplină, atunci a apărut primul compendiu, în trei cărţi, intitulat astfel, „Despre filozofia ocultă”, de Agrippa von Nettesheim, un discipol al Abatelui Trithemius, care a avut cea mai mare bibliotecă de carte, să-i zicem, „ocultă”, cuvântul încă nu exista pe vremea aceea, temenul de filozofie ocultă l-a introdus Paracelsus şi acest Agrippa l-a făcut să subziste. (…) Ei, ce propunea (Agrippa) acolo, o filozofie altfel, o filozofie practică despre cum să supui spiritele, despre cum să faci să ajungi printre daimoni, să vorbeşti cu ei. Ei, aceasta este partea aplicativă din filozofia ocultă. Arcanosophia propune nu atât să te înveţe cum să te vindeci, cum să-ţi creşti IQ-ul, ci, să înţelegi esenţa acestei filozofii. Este o filozofie a filozofiei oculte, o teorie a filozofiei oculte. Şi, cum puteam să fac asta decât sub forma unei istorii a filozofiei oculte”.

Aşadar, autorul manifestă o oarecare detaşare de învăţăturile oculte, arătând că volumul reprezintă o incursiune prin gândirea filozofico-magică a unor iniţiaţi în descifrarea misterelor lumii, dar, pe de altă parte, se arată un adept al acestui mod de a vedea lumea, deplângând „dezvrăjirea lumii” şi îndârjirea omului postmodern de a demola mituri şi zei (şi demoni), de a urma calea unui progres, care, de fapt, nu duce niciunde şi îl goleşte pe individ de sensul unei existenţe miraculoase. Aşadar, nu ne mirăm de faptul că teoriile lui Radu Cernătescu şi „Arcanosophia” sa pot fi considerate erezii ştiinţifice de către adepţii ştiinţelor moderne, dar şi erezii religioase, fiindcă „Arcanosophia” iscodeşte şi pune întrebări incomode tuturor religiilor.

Nu e un cult secret închinat lui Satana!

Referitor la filozofia ocultă, la „ştiinţele ezoterice”, Ela Iakab a mai spus: „Sunt aceste lucruri care se spun în această carte, cu foarte mult profesionalism şi cu foarte mult talent. Bineînţele pe baza unor cercetări riguroase şi cu o acurateţe incredibilă. Nu există sursă care să nu fie citată aproape matematic. Pe urmă, mai e o chestiune foarte importantă, faptul că ezoterismul are mai multe ramuri. Pentru că există şi astăzi prejudecata că ezoterismul înseamnă, magie neagră, demonologie, luciferianism… Nu, e o ramură care, cândva, a avut un prestigiu, poate mai are şi astăzi, o ramură a magiei care era, însă, geamănă cu astronomia, astrologia, geometria sacră, muzica şi aşa mai departe, nici într-un caz ezoterismul nu înseamnă, cum se spune foarte des, un cult secret închinat lui Satana şi nişte oameni care fac liturghii negre!”

Lucifer-iscoditorul, precursorul omului de ştiinţă

Aşa este cum spune Ela Iakab, însă nu ne mirăm de loc de faptul că filozofia ocultă este considerată de profani drept „demonologie”. Pentru că adeptul unei credinţe, a unui Zeu, urmează calea îndemnului „crede şi nu cerceta!” Ori iscodirea puterilor magice, conversaţiile cu Zeii şi cu demonii, sunt apanajul iscoditorului Lucifer, care, întrebând, pune totul la îndoială. Pune la îndoială, destabilizează, dar, este fermentul cercetării, este cel care îl ispiteşte pe om cu ideea că poate fi asemenea zeilor. Sfântul Augustin spunea, „noi credem şi pentru aceasta căutăm adevărul, nu căutăm adevărul pentru a crede” (cam aşa, citat din memorie), ori Lucifer şi lucifericii (în sens metaforic), adică iscoditorii, caută adevărul pentru a crede… Sau nu.  

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog