Menu

Articol

0 Comentariu

Ca să scape, au spus că au găsit ţigările aruncate pe câmp!

După ce la sfârşitul săptămânii trecute PTF Naidăş au descoperit pachete de ţigări de contrabandă în pragurile unui BMW, iată că şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova-Veche au identificat în trafic un autoturism cu care doi cetăţeni români transportau  970 de pachete de ţigări care urmau să fie comercializate pe piața neagră din județ.

După cum se arată într-un comunicat de presă, în data de 6 martie, în jurul orei 7.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova-Veche, aflaţi în misiune pe DN 57, au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Pojejena, un autoturism marca Ford Focus, la volanul căruia se afla cetăţeanul român T.S , în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul în Caraş-Severin. Alături de acesta, în autoturism se mai afla P.L., în vârstă de 37 de ani.

„În urma controlului autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit în portbagaj şi pe bancheta din spate cantitatea de 970 pachete de ţigări marca „Marble”, fără marcaje fiscale.

Persoanele în cauză au declarat că au găsit ţigările pe câmp şi intenţionau să le predea autorităţilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare cercetării penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar ţigările în valoare de 11.640 de lei  au fost ridicate în vedere confiscării”, se spune în comunicatul de presă al ITPF Timişoara.

Powered by Jasper Roberts - Blog