Menu

Articol

0 Comentariu

Centrul Medical de Permanenţă Anina nu funcţionează din cauza unei semnături

Au trecut două luni de la tăierea cu fast a panglicii la Centru Medical de Permanenţă Anina, în prezenţa prefectului Matei Lupu, a primarului Gheorghe Românu şi a conducerii Direcţiei de Sănătate Publică. Momentul a fost cât se poate de grandios: Toată lumea felicita pe toată lumea, medicii erau bucuroşi pentru o nouă sursă de venit, iar politicienii jubilau în sinea lor pentru că bifaseră o nouă realizare.

Tăierea panglicii nu a însemnat automat şi funcţionarea Centrului Medical de Permanenţă. Dimpotrivă. Odată cu momentul festiv au început necazurile, în sensul că medicii nu au reuşit nici până astăzi să încheie contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, prin care Ministerul Sănătăţii face plăţile celor care-l deservesc. Motivul este unul singur: înfiinţarea Centrului Medical de Permanenţă a fost hotărâtă fără a exista bugetare. Astfel de decizii se iau cu un an înainte şi numai după ce se obţin toate aprobările în acest sens.

În cazul Aninei, cineva a forţat lucrurile, iar rezultatul se vede. Există voci care susţin că mai este nevoie doar de o singură semnătură de la minister pentru ca localnicii să poată beneficia de un Centru ce asigură servicii medicale minime peste noapte. O semnătură care întârzie, iar cei care i-au amăgit pe localnici sunt bine mersi!

Powered by Jasper Roberts - Blog