Menu

Articol

0 Comentariu

Ciclismul montan în regiunea Banat, formă de cunoaştere a naturii şi autocunoaştere

Proiectul Poteci pentru ciclismul montan în regiunea Banat s-a încheiat în aceste zile, fiind desfășurat în perioada octombrie 2015 – octombrie 2016 ca un parteneriat între Primăria Berzasca, România (ca lider de proiect), Primăria Golubac, Serbia şi Asociaţia Bike Attack, România. Temele abordate au fost turismul sustenabil, moștenirea culturală comună între Banatul Montan din Serbia și România, ciclismul montan și educația non-formală a tinerilor.

Referitor la proiect, Cătălin Gavrilă, expert mountain bike, din Reşiţa, ne-a declarat:

„Suntem la finalul proiectului, intitulat  „Poteci pentru ciclismul montan în regiunea Banat”. Timp de un an, asociaţia noastră, primăria Berzasaca şi Primăria Golubac au implemetat acest proiect, finanaţat de Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare Transfronatalieră IPA. A fost un proiect la care noi am lucrat cu mult drag, pentru că este ceea ce facem noi de obicei, şi anume mountain biking şi promovarea acestui fel de turism, de data aceasta într-un loc special, în Clisura Dunării. Potenţialul acestei zone trebuie exploatat şi mountain bikingul este o formă de turism prietenă cu natura, care poate să genereze beneficii atât localnicilor, cât şi la nivel naţional”.

„Noi am folosit mountain bikingul, atât ca o metodă de promovare a turismului, dar şi ca o metodă de eduacţie. Mountain bikingul poate fi o formă de educaţie şi noi am reuşit acest lucru. Am creat o metodologie împreună cu partenerii noştri şi am selectat douăzeci de tineri, care au participat la nişte seminarii de formare de ghizi de mountain biking, dar această formă de turism a fost folosită ca metoodă de a le genera dorinţa de a ieşi în natură, dar şi de a scoate la iveală abilităţi pe care tinerii le au şi sunt, cumva, îngropate din cauza acestui mod de viaţă aşa-zis modern, în care stai în spatele calculatorului, plus că îţi depăşeşti nişte limite şi ajungi să te cunoşti!”, a afirmat Cătălin Gavrilă.

Proiectul a fost dezvoltat în condițiile în care există o bogată moștenire culturală comună între cele două regiuni implicate, partea sârbească și cea românească a Banatului Montan, moștenire care este prea puțin cunoscută, atât de tineri cât și de publicul larg. În același timp, în această zonă există prea puține alternative educaționale de petrece a timpului liber pentru tineri, și puține schimburi culturale între cele două țări. Pe de altă parte, vorbim despre regiuni foarte ofertante pentru ciclismul montan (mountain biking - MTB), o formă de turism prietenoasă cu mediul înconjurător. În acest context, proiectul a avut ca obiectiv promovarea ciclismului montan în Clisura Dunării ca modalitate de a aduce împreună și de a integra 100 de persoane provenite din ambele țări pe o perioadă de 12 luni.

Rezultatele de la finalul proiectului sunt:

Colaborarea între organizații în elaborarea metodologiei de educație nonformală prin mountain biking pentru abordarea unor teme precum învățarea interculturală, dialogul și schimbul cultural, precum și dezvoltarea personală a tinerilor. Această metodologie poate fi consultată pe site-ul Asociației Bike Attack în limba engleză și română.

Două seminarii pentru ghizi de mountain bike desfășurate în luna mai a acestui an sub forma unor schimburi de tineri și centrate pe educație environmentală și de mediu la care au participat 20 de tineri (10 din Romania, 10 din Serbia), implementate în Banatul Montan, de ambele părți ale frontierei. Metodologia utilizată a fost ciclismul motan (mountain biking), având o abordare non-formală. Aceasta înseamnă că tinerii au lua parte la un process de învăţare prin experienţă, prin activități commune care le-au dat ocazia să se cunoască mai bine și să învețe unii de la ceilalți.

20 de ghizi de mountain bike formați (10 din Romania, 10 din Serbia) care au devenit persoane resurse, ajungând să cunoască atât potențialul zonei pentru acest sport, cât și aspecte tehnice și de siguranță în ciclismul montan

Două vizite de studiu desfășurate în luna iunie a acestui an pe ambele maluri ale Dunării la care au participat un total de 35 de tineri și mountain-bikeri din România și Serbia.  Scopul acestor vizite pe teren a fost selectarea, explorarea și marcarea unor trasee de mountain bike care au fost ulterior incluse în ghidul turistic pentru cicliști

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog