Menu

Articol

0 Comentariu

Corbul Gicu a luat în stăpânire o terasă din Reşiţa!

De câteva săptămâni, un corb s-a pripăşit în preajma terasei de vară din faţa Palatului Cultural din Reşiţa. După părerea noastră, ar putea să-l cheme Edgar sau Nevermore, dar câţiva clienţi fideli ai terasei, care-şi petrec acolo mai mult Time, socializând la mesele de sub umbrele, îi spun simplu, Gicu.

Gicu este extrem de sociabil, se apropie de oameni, cerşeşte mâncare şi atenţie. Câţiva cetăţeni îl consideră, chiar, obraznic, alţii, preluând prejudecăţi transmise din gură-n gură, îl consideră piază-rea, prevestitoare de nenorociri, în oraş, la Primărie sau la Consiliul Judeţean. Cei mai mulţi, însă, îl consideră pe Gicu un simpatic partener de „conversaţie”, adresându-i întrebări sau cuvinte de îmbărbătare.

Într-adevăr, de ceva timp, Gicu a prins mai mult curaj, urcă pe spătarele scaunelor sau pe mese şi mai ciuguleşte câte ceva din meniul clienţilor. Interesant este că, pe lângă pîine sau prăjituri, Gicu nu se dă în lături să guste din cafele sau din bere! O gură-două, doar, pentru digestie. Alta dată a fost surprins furând linguriţele de la cafea sau şepcile clienţilor. Într-o seară a luat şapca unui client, de pe masă, şi a zburat cu ea pe spaţiul verde. La cererile insistente ale clientului, „Gicu, dă-mi te rog, şapca!”, Gicu ar fi spus, „Nevermore!” („Niciodată!”), dar, totuşi, înduplecat, a aruncat, ostentativ, şapca în iarbă, lăsându-l pe proprietar să şi-o recupereze, amuzat.

Gicu, mai nou, participă şi la cununiile organizate la Casa Municipală Reşiţa, aflată vizavi de Palatul Cultural. Îi plac miresele (cred), este atras de buchetele de flori şi de confetti, dar cel mai mult îi place orezul care se aruncă peste capetele mirilor, ca simbol al fertilităţii.

Unul dintre clienţii care îl răsfaţă pe Gicu, la terasă, cu diferite bunătăţi, este directorul Teatrului de Vest Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu, şi el un personaj legendar, poate nu atât de cunoscut ca şi „Corbul”, lui Edgar Allan Poe, dar, orşicât, cunoscut, din Reşiţa, până în Canada, fiind pitoresc, dinamic, agasant, uneori simpatic, ca şi Gicu. Vlădulescu s-a împrietenit cu Gicu, stă de vorbă cu el şi îl hrăneşte cu crenvuşti şi, din când în când, cu bere. Cunoscut fiind faptul că şi berea este un aliment (pentru fiinţele dotate cu raţiune).

Din păcate, ieri, Gicu nu a mai fost prezent la terasă. Sper din tot sufletul să nu-l fi alungat vreun dobitoc ori să-i fi făcut ceva rău. Gicu ar putea deveni o mascotă a locului, dovedind că, deşi nu prea are maniere, ştie să interacţioneze, să se joace, să poarte o „conversaţie”, într-un mod chiar mai interesant decât ştiu să o facă mulţi reşiţeni.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog