Menu

Articol

0 Comentariu

De ce ocolesc turiştii judeţul Caraş-Severin?

Caraş-Severin este judeţul care are şi munţii, dealuri, lacuri naturale şi baraje, câmpie, dar şi Dunărea, la intrarea ei în ţară. În plus, are cascada Beuşniţa, considerată cea mai frumoasă din lume, are singurul muzeu de locomotive cu aburi, în aer liber, din România, dar şi cea mai veche staţiune balneo-climaterică din sud-estul Europei, Băile Herculane, datând de pe vremea romanilor. Exemplele de „cea mai” „şi cel mai” pot continua, dar acest lucru nu ne ajută la nimic când este să ne raportăm la statistici.

De exemplu, anul trecut judeţul nostru a fost vizitat de doar 9.631 de turişti străini, cu 300 mai puţin faţă de anul precedent, însă dintre aceştia, doar 3.300 s-au cazat în unităţile hoteliere. Ca să ne facem o imagine a ceea ce înseamnă acest număr, să spunem că Braşovul a fost vizitat de peste 178.000 de turişti veniţi din întreaga lume, Sibiu de 142.000, Timiş şi Cluj de peste 100.000, Mureş a fost ţinta a 84.000 de turişti străini, iar Constanţa a fost vizitată de peste 60.000 de oameni.

Pe ultimele locuri, Giurgiu, cu 2.000 de turişti, Botoşani - 1950 şi Teleorman, cu 1.200 de turişti străini interesaţi să viziteze cel mai sărac judeţ al ţării.

O posibilă explicaţie o reprezintă neimplicarea autorităţilor judeţene în dezvoltarea aestui important sector economic, dar şi slaba preocupare a investitorilor în atragerea turiştilor cu servicii de calitate. Cifra totală de afaceri în turismul cărăşean a fost de 20 milioane de lei, de două ori mai mică decât cea înregistrată în Arad (unde nu există atea staţiuni montane şi nici lacuri, baraje ori fluviul Dunărea) de cinci ori mai mică decât în Timiş, dar cu mult mai mare decât cea din Teleorman, judeţ cu care, din păcate, ne tot comparăm în ultimii ani.    

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog