Menu

Articol

0 Comentariu

Din basme, fără noroc

În basmele românești, pe lângă feciorul cel frumos și viteaz, care învingea zmei și balauri în luptă, pe lângă sfintele Miercuri, Vineri, Sâmbătă sau Duminică, niște sfinte echivoce, de care nu știai bine dacă să te ferești... ori să fugi, pe lângă frumoasa cu cosițe blonde, cu buze roșii, cu țâțe frumos răsărite de sub ie și privire rușinoasă, foarte tare m-a impresionat Ghionoaia!  Nu pentru că era o pasăre uriașă, care putea să înghită un cal dintr-o îmbucătură, nu pentru  penele ei roșii, ghearele ei de oțel, nu pentru ochii pătrunzători sau pentru limba ascuțită, nici pentru sentimentele ei de mamă (față de puii de ghionoaie!), ci, pentru sentimentele ei contradictorii, aproape omenești! Ghionoaia iubea binele și frumosul! Iubea frumosul atât de mult, încât, la vederea lui Făt Frumos, care i-a și făcut un mare bine, salvându-i puii de un șarpe fioros, era în stare să-l înghită de drag pe băiat! Să recunoaștem, noi, oamenii, de câte ori n-am zis cuiva drag, te mănânc! Deci, mâncatul cuiva drag e un sentiment omenesc, cu care se confrunta și Ghionoaia. Și puii de ghionoaie l-au avertizat pe Făt Frumos că s-ar putea să fie înghițit de drag, astfel că, în prima fază, Făt Frumos s-a ascuns, dar, degeaba! A fost înghițit, provizoriu, de drag, apoi, totuși, a fost scuipat de Ghionoaie la loc în cuib. Toate acestea se petreceau pe tărâmul celălalt!

Sesizăm că între Făt Frumos și Ghionoaie s-a născut o relație stranie,... nepământeană. Senzația mea e că Ghionoaia chiar se îndrăgostise de Făt Frumos și l-ar fi ținut în cuib să aibă grijă de micuții ghionoi, cine știe, poate, să mai facă și alții împreună! Și băiatul o admira pe Ghionoaie, că era puternică, avea părul roșu, era hotărâtă, știa să zboare, să lupte! Dar idealul feminin a lui Făt Frumos era altul. Era fătuca aceea blondă, plăpândă și prostuță, care zâmbea drăgălaș și tâmp, în vreme ce îl aștepta pe băiat să o salveze. Deci, lui Făt Frumos îi era teamă de fetele de acțiune! Mai cu seamă de cele măritate! Și cu copii! Așa că voia să scape,... să scape în lumea lui, acolo unde îl așteptau fete tâmpe și drăgălașe. Ghionoaia, care era și înțeleaptă, a înțeles cum stă treaba și au căzut la învoială. Făt Frumos îi va da carnea zmeilor și a cailor de zmei, iar ea, cu sufletul frânt, îl va duce în zbor, sus, pe tărâmul oamenilor. Și, în zborul dificil până pe tărâmul de sus, Ghionoaia, s-a hrănit cu zmeii și caii lor, dar, când spurcăciunile s-au terminat, a cerut și un picuț de carne dulce de la Făt Frumos. Și Făt Frumos i-a dat din carnea lui!  Și au ajuns la nivelul de sus și toată lumea a fost aparent mulțumită! Însă, vă dați seama ce pasiune s-ar fi consumat pe tărâmul celălalt! Ce copii cu pene s-ar fi născut în cuibul iubirii nepământești!?

Așadar, ghionoaiele sunt niște păsări foarte rare, singuratice, care se hrănesc cu sufletele și trupurile celor care au trup și suflet!... Ele nu au noroc în dragoste. În schimb, pe cei din care se hrănesc, îi ridică la alt nivel.

Ați întâlnit vreodată o Ghionoaie?!

 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog