Menu

Articol

0 Comentariu

Din nou, sărbători triste pentru Azilul din Anina. Colindele pot prelungi speranţele bătrânilor

Primarul oraşului Anina, Gheorghe Românu, caută soluții pentru a nu-i lasă pe drumuri pe cei peste 40 de bătrâni internați la Căminul pentru Persoane Vârstnice din oraș. Primăria Anina organizează, duminică, 18 decembrie, un program de colinde cu scopul strângerii de fonduri pentru Azilul din localitate.

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Anina a rămas fără finanţare de la Guvern şi a acumulat deja datorii de aproximativ 100.000 de lei. Primarul oraşului, Gheorghe Românu, a făcut apeluri către Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi către Guvern, pentru sprijin, astfel încât cei 40 de  bătrâni internaţi în instituţie să nu-şi piardă adăpostul.

În acest context, primarul Gheorghe Românu speră să prelungească activitatea Căminului adunând fonduri printr-o acţiune caritabilă. Astfel, duminică, de la ora 16.00, la Casa de Cultură din Steierdorf-Anina va fi organizat un spectacol de colinde.

În fața publicului din Anina și pentru bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice vor interpreta colinde: Valeria Toader, Lia Lungu, Ștefan Isac, Florica Faur, Iosif Pușchiță, Elena Cozâltea, Daniela Văcărescu, Sebastian Rămneanțu. Pe scena din Steierdorf vor evolua și trei ansambluri: Făgețeana al Casei de Cultură Făget, Bujoreana din Traian Vuia și Boldureanca din Boldur, spectacolul urmând să fie prezentat de Mircea Cârțișorean.

Prețul de intrare la spectacol este de 15 lei, banii încasaţi, precum şi donaţiile vor fi folosiţi pentru funcţionarea Căminului pentru Persoane Vârstnice. Organizatori evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Anina, alături de Asociația cultural-artistică Făgețeana.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog