Menu

Articol

0 Comentariu

Dosare penale pentru șoferii care au condus băuți mașinile

În perioada  12–18 decembrie, poliţiştii rutieri din Caraș-Severin au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulație datorate consumului de alcool, precum şi pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Astfel, polițiștii au constatat 11 infracțiuni rutiere și au reținut 7 permise de conducere pentru abateri la regimul rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, în data de 14 decembrie, în jurul orei 16, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe DJ 608 B, în afara localității Copăcele. Conducătorul autoturismului în vârstă de 42 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ziua de 17 decembrie, seara la 23.30, polițiștii municipiului Reșița au depistat pe Calea Caransebeșului, din Reșița, un conducător auto în vârstă de 26 de ani, aflat sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 18 decembrie, în jurul orei 2.15, pe Strada Nicolae Titulescu, polițiștii din Moldova-Nouă au oprit un autovehicul al cărui  conducător auto, în vârstă de 18 ani,  emana halenă alcoolică. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șase ore mai târziu, polițiștii au mai depistat un conducător auto aflat sub influența alcoolului, pe Strada Dunării din Moldova-Nouă. Și acesta, în vârstă de 20 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorii auto în cauză au fost transportați la spitale unde li s-au recoltat probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestora s-au întocmit dosare penale.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog