Menu

Articol

0 Comentariu

Ei sunt îngerii păzitori ai şoferiţei rănite ieri în accidentul de la Soceni

Ieri, în apropiere de Soceni, a avut loc un accident de circulaţie, în urma căruia şoferiţa autoturimului a ajuns la spital. Norocul ei a fost acela că în trafic se aflau patru pompieri. Cătălin, Dan, Denis și Cosmin, pompieri în cadrul IGSU și astăzi îngeri păzitori ai unei femeii. Cei patru au fost martorii evenimentului şi fără să stea pe gânduri, s-au oprit din drum și au alergat de urgență la autoturismul implicat, unde aveau să constate că victima, tânăra de 25 de ani, era rămasă captivă între fiarele contorsionate ale autoturismului.

„După evaluarea situației, rolurile au fost împărțite: unul dintre băieții “cu uniformele curate” a anunțat dispeceratul pentru urgentarea dislocării forţelor la faţa locului, în timp ce colegii lui au asigurat protecţia zonei de manevră și au eliminat potențialul pericolul de explozie. Ulterior, au monitorizat funcțiile vitale ale fetei și au stabilizat-o, până la sosirea la fața locului a echipajelor de descarcerare şi a celor medicale. Curajul, fermitatea şi devotamentul sunt trăsături de bază care conturează nobila meserie de pompier, iar colegii noștri reprezintă încă un exemplu care demonstrează că pompierii salvatori sunt eroi şi în timpul liber”, scrie Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe pagina de socializare.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog