Menu

Articol

0 Comentariu

Felix Borcean a fost ales preşedinte al PNL Caransebeş

Felix Borcean

În perspectiva congresului din vara acestui an, când își vor alege conducerea, liberalii își țin în aceste zile ședințele de alegeri la nivelul organizațiilor municipale, orășenești și comunale. Tot în această lună sunt programate conferințele de alegeri la nivel județean.

La Caransebeș, președinte al organizației municipale a fost ales primarul Felix Borcean, cu 71 de voturi. Până acum, Borcean a fost președinte interimar. Din echipa sa fac parte șase vicepreședinți: viceprimarul  Marius Isac, city-managerul Andrei Ungur, Andra Pleșa, Ionuț Mihăilică, Sorin Bejeriță și fostul viceprimar din mandatul lui Ioan Mura, Gheorghe Ștefan. În Biroul Municipal al PNL Caransebeș au mai fost aleși opt membri.

La conferința de alegeri de astăzi au participat din partea organizației județene, președintele Marcel Vela și Daniel Surdu.

„Noua echipă de conducere a fost aleasă în mod corect și democratic. Suntem conștienți de responsabilitățiile ce ne revin, în condițiile în care liberalii  și dreapta au avut mereu un cuvânt de spus în Caransebeș. Sunt convins că și pe viitor va fi la fel”, ne-a mărturisit Felix Borcean. 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog