Menu

Articol

0 Comentariu

Festival-concurs „Vocea de Aur” la Bătania (Battonya), în Ungaria

Autor: 

La Școala Generală „Lucian Magdu”, din Bătania (Battonya), Ungaria, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului național de interpretare vocală intitulat „Vocea de aur”, la care au luat parte circa 30 de elevi de la nou[ școli generale unde învață copii ai românilor din Ungaria (Gyula, Micherechi, Bătania, Chitighaz, Bedeu, Pocei, Leucușhaz (Lőkösháza), Săcal și Aletea (Elek).

La evenimentul ce a avut loc vineri, 23 martie 2018, au participat, printre alții, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Daniel Banu, consul general la Szeged, Marjai Janos, primarul oraşului Bătania, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Iulia Olteanu, directoarea Școlii Generale din Bătania, Elena Silaghi, directoarea Școlilor Generale comasate din Bihorul Unguresc (Hajdu-Bihar), Săcal (Körösszakál), Bedeu (Bedő) și Körösnagyharsány.

Juriul concursului a fost format din muzicieni de la Filarmonica de Stat din Arad și cadre didactice de la licee din Arad. Elevii concurenți au fost împărțiți pe patru categorii de vârstă și au prezentat în fața juriului și a publicului câte un cântec, în limba română. Corul Școlii din Bătania, îndrumat de prof. Andreea Szenes, a oferit invitaților un grupaj de cântece corale. Juriul a acordat premii și mențiuni pentru fiecare elev participant. Un premiu special a fost oferit și din partea PS Siluan.

Tot la Bătania, începând din anul 1993, are loc, din doi în doi ani, concursul de poezie intitulat „Lucian Magdu”, după numele care îl poartă și Școala din Bătania și la care participă, de asemenea, copii de la alte școli unde învață copiii românilor din Ungaria. Premiile au fost oferite de către AȚRU, Autoguvernarea Românească din Batania, şi Fundaţia “Lucian Magdu” din localitate.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog