Menu

Articol

0 Comentariu

Glimboca ţine pasul cu şcoala

Autor: 

La Şcoala Gimnazială „Gheorghe Frăţilă” din Glimboca a început implementarea Proiectului TIPS – Ţine Pasul cu Şcoala!, obiectivul general al acestuia fiind prevenirea abandonului şcolar şi creşterea calităţii serviciilor educaţionale incluzive, prin facilitarea accesului la servicii educaţionale incluzive şi consilierea a 300 de elevi şi 94 de preşcolari, cu accent pe cei de etnie romă din mediul rural, şi dezvoltarea de competenţe pentru 120 de cadre didactice. De asemenea, prin implementarea proiectului se mai urmăreşte creşterea numărului de preşcolari, dar şi al elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, cu accent pe copiii aparţinând etniei rome şi a celor din mediul rural, care beneficiază de servicii educaţionale integrate, în vederea prevenirii părăsirii timpurii a şcolii.

Valoarea proiectului, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, este de 3,2 milioane de lei, iar perioada de implementare se va încheia în data de 14 aprilie 2021.

„Noi, ca şcoală, trebuie să organizăm acţiuni de prevenire a abandonului şcolar, prin facilitarea accesului la servicii educaţionale incluzive şi consilierea mai multor elevi de la unitatea noastră de învăţământ, ne-a declarat prof. Flavia Bistrian. Este vorba de 50 de elevi din ciclurile primar şi gimnazial, şi 34 din ciclul preşcolar, de la Şcoala Gimnazială «Gheorghe Frăţilă» din Glimboca. A fost concurenţă mare, au fost şcoli din Timişoara care s-au înscris la acest proiect. Noi am fost cuprinşi în el, atât şcoala, cât şi Primăria comunei şi Consiliul local, împreună cu dl primar Petru Crâsnic, dând dovadă de deschidere în tot ceea ce înseamnă acest proiect. Aceşti copii vor beneficia de o masă caldă, asemănător programului «Şcoala după şcoală», şi consider că e un pas înainte pe care îl face unitatea noastră de învăţământ”, a mai spus prof. Flavia Bistrian, care este responsabil de proiect împreună cu prof. Mihaela Stoichescu şi directoarea şcolii, Marioara Ţepiş.

Primarul Petru Crâsnic a adăugat că proiectul e construit din mai multe segmente, unul fiind „Şcoala după şcoală”, în cadrul căruia un grup de cadre didactice vor organiza meditaţii cu elevii după terminarea orelor de curs. „Un alt segment, care nu trebuie deloc neglijat, este acela că, din valoarea totală a proiectului, de 3,2 milioane de lei, aproximativ 50.000 de lei vor fi destinaţi reparaţiilor care se vor efectua la şcoală în perioada septembrie-octombrie, fiind vizate sălile de clasă şi amfiteatrul. La nivel naţional au fost aprobate 77 de proiecte, printre care şi acesta din care face parte şi şcoala din Glimboca, noi fiind primii din zona de vest care implementează acest proiect”, a mai spus Petru Crâsnic.

Tags: 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog