Menu

Articol

0 Comentariu

Ieri, la Reşiţa, peste 100 de bărbaţi au primit „Diploma de Ion”

Târgul de Crăciun de la Reşiţa s-a încheiat sâmbătă seară, aşa cum s-a deschis în urmă cu o lună, cu muzică, distracţie şi voie bună. Dacă în 6 decembrie Piaţa Prefecturii se umpluse de copii şi tineri, dornici de întâlnirea cu Moş Nicolae, de data aceasta în jurul scenei din piaţă s-au adunat bărbaţii care poartă numele de Ion.

În premieră, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa au organizat în cadrul Târgului de Crăciun o seară dedicată tuturor localnicilor şi localnicelor care poartă numele Sf. Ioan Botezătorul. Sute de oameni au urmărit un spectacol de muzică populară susţinut de cunoscuţi interpreţi ai genului: Andreea Stoicănescu, Cătălin Birău, Petrică Popovici, Dana Basarab şi Antonia Franţ. Conducerea muzicală a fost asigurată de prof. Ionel Bonţu.

Dacă muzica a fost la mare înălţime, din program nu putea să lipsească mâncarea. Ca de obicei, membrii Lions Club Reşiţa Montană au preparat în două ceaune tradiţionalul gulaş. Potrivit preşedintelui Ovidiu Almăjan, banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru cazurile umanitare.

Surpriza serii, un număr de 120 de persoane au primit „Diploma de Ion”, devenind în acest fel membri ai Grupului de Ioni, înfiinţat la Reşiţa.

În semn de solidaritate, în piaţă s-au aflat pe aceeaşi undă a veseliei şi prietenii celor sărbătoriţi aseară.

Primarul Reşiţa, şi el unul dintre acei Ioni sărbătoriţi, a mulţumit reşiţenilor pentru participarea şi implicarea în organizarea activităţilor ce au avut loc în acest an, cu prilejul Târgului de Crăciun.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog