Menu

Articol

2 Comentarii

Iubiţi-vă pe tunuri!

Reşiţa are o tradiţie şi un oarecare renume în ceea ce priveşte fabricarea de arme. În timpul războaielor napoleoniene, de exemplu, la începutul anilor 1800, uzinele din Reşiţa produceau obuze şi baionete pentru trupele imperiului austriac. Din acest motiv, cercetătorul istoriei industriale a Banatului, inginerul Dan Perianu, afirmă că este foarte posibil ca un monument din fier, din Paris, acum demolat, din Place du Vendôme, să fi conţinut fier din obuzele reşiţene. Pentru că monumentul era dedicat victoriilor lui Napoleoan şi a fost turnat din capturile de război ale trupelor lui Napoleon, din tunuri şi obuze. Iată, o altă posibilă legendă, legată de fierul din Reşiţa, în cazul acesta chiar legată de o realitate. Însă, greu de verificat. Apoi, în timpul revoluţiei paşoptiste, Reşiţa a constituit „un caz” special. În Banatul, în general, fidel Imperiului Austro-Ungar, Reşiţa a fost o enclavă care a susţinut revoluţia maghiară, mizând pe idealurile exprimate în sloganul: „Egalitate, dreptate, fratenitate!” Ciudată a fost această poziţie revoluţionară a Reşiţei, şi datorită faptului că pe atunci, Reşiţa Montană era majoritar germană, ceea ce ar fi constituit un motiv de a se alătura fraţilor austrieci, de aceaşi limbă. În toamna-iarna lui 1848, Reşiţa s-a apărat de trupele imperiale, mult superioare numeric, cu tunuri fabricate în uzinele reşiţene, 4 tunuri relativ mici şi cu un tun care la vremea aceea era considderat uriaş! Se spunea că ar fi fost cel mai mare tun fabricat vreodată, botezat Baba (în maghiară înseamnă Păpuşa), şi care a fost amplasat pe Dealul Crucii, de unde a ţinut armata austriacă la distanţă.

Peste aceste istorii reşiţene a venit şi Fabrica de Tunuri (IMR), edificată în anii socialismului şi care a produs tunuri pentru războaiele din Orientul Mijlociu. O piaţă bună a fost războiul dintre Iran şi Irak, alimetat cu tunuri şi de Reşiţa. Fabrica a fost închisă în anii '90 din secolul trecut. O poveste interesantă legată de acestă fabrică este relatată de generalul (r) Adrian Marinescu, fost director al fabricii, care scrie că Ceauşescu, însoţit de poetul Adrian Păunescu, a vizitat fabrica în 1978, şi Ceauşecu, văzând un tun care „zbura” prin aer, transportat de o macara, l-a provocat pe Păunescu să scrie o poezie despre tunurile reşiţene. Păunescu „s-a executat”, a scris poemul „Iubiţi-vă pe tunuri!” şi, ulterior, un întreg volum de poeme cu acest titlu.

Acum, „oameni de bine” din Reşiţa şi Caraş-Severin se străduiesc să reînvie fabrica de tunuri reşiţeană. Având în vedere că ne declarăm un popor creştin, care iubim familia tradiţională, care am adoptat (cred), îndemnul christic, „întoarce şi obrazul celălalt”, presupun că tunurile care vor fi fabricate la Reşiţa vor fi nişte suporturi fieroase pentru iubire. Iar în poarta fabricii va fi scris cu litere mari îndemnul atât de romantic. „IUBIŢI-VĂ PE TUNURI!”

Tags: 

Comentarii

Prin aceiași ani, secuiul Gabor Aron a fabricat, în manieră artizanală, undeva prin pădurile Ardealului, astfel de arme complet FUNCȚIONALE. Exact pentru această faptă are monument în mijlocul orașului Tîrgul Secuiesc. Așadar, mai încet cu veșnicul ”Banatu-i fruncea”.

Cred ca e bine sa ne amintim ca la 1848, vorbim doar de Imperiul Habsburgic! Despre Austro-Ungaria, sau, in mod curent curent, Imperiul Austro-Ungar, dupa 1867!

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog