Menu

Articol

0 Comentariu

La muncă, fraţilor, la muncă!

Aţi mâncat, aţi băut, aţi jucat, aţi aplaudat şi v-aţi distrat de minune la Zilele Reşiţei, nu o o zi, nu trei, ci şapte. Petrecerea l-ar fi impresionat până şi pe marele Petre Ispirescu, la care chefurile împărăteşti se limitau doar la trei zile, pentru ca după aceea, cu mic cu mare, sărac sau înstărit, să pună mâna pe lopată, coasă sau topor şi să înceapă să lucreze din nou pentru prosperiatea cetăţii. E drept, pe vremea aceea nu existau şomeri, şi nici ajutoare sociale. Munca era muncă, distracţia, distracţie.

Astăzi, situaţia este cu totul alta. Şi nu doar din cauza celor rămaşi fără slujbe, ci din cauza cârmuitorilor ultimilor aproape 30 de ani. Ei i-au învăţat pe oameni cum să ţină mâna întinsă. Mai ales în campanii electorale.  Cum să întindă mâna să primească o găleată din plastic, fie ea şi goală, o pereche de cizme din cauciuc, un mic cu muştar, o chiftea, o ţuică, o bere, 100 de lei pentru un vot, un kil de zahăr, o sticlă cu ulei, o pungă cu orez, o plasă cu însemne de partid.

Tot ei i-au învăţat pe oameni să stea la birtul satului şi să privească nepăsătorii la pompierii care le desfundau şanţurile pline cu apă, din faţa porţilor. Ei, aleşii acestui neam, au inventat tot felul de ajutoare sociale, care mai de care mai haioase, demne de antologia umorului. La un moment dat se ajunsese la situaţia în care doar decedaţii nu le primeau, iar aici chiar s-a făcut o mare nedreptate, atâta timp cât pe listele de vot erau trecuţi de-a valma, şi viii,  şi morţii.

Şi când pomana asta nu a mai ţinut, au au inventat ruga la oraş, zilele oraşului, bâlciul din oraş pentru a distrage atenţia celor fără obiectul muncii de la problemele cu adevărat serioase. La început timid, o zi, maxim două, apoi trei-patru zile, până s-a ajuns la o săptămână. Au plecat de la câţiva interpreţi şi dansatori de hore, sârbe şi geamparale şi s-a ajuns la zeci de interpreţi, recitaluri şi mega-concerte. Să se sature omul, de la cel mai onest, până la cel mai pretenţios. Şi mai este ceva: în subsidiar au indus ideea că se poate trăi şi fără muncă, iar chestia asta a prins repede.

Dar nu este aşa, chiar dacă nici lenea nu a omorât pe nimeni până acum. De asta zic, fraţilor: aţi mâncat, aţi băut, aţi jucat, v-aţi fotografiat cu Smiley, Niculina Stoican cu moldovenii de la Bucovina, aţi aplaudat şi v-aţi distrat de minune, nu o zi, nici trei, ci şapte la Zilele Reşiţei. Gata cu chefurile, cu comentariile, cu bârfele şi toate cele. Acum la muncă, căci munca înnobilează omul. Cum, nu aveţi locuri de muncă? Păi de ce nu bateţi cu pumnul în masă să cereţi burse ale locurilor de muncă care să se ţină şapte zile la rând nu trei ore şi alea de două ori pe an? Vă este ruşine? A, da, înţeleg. Vremea pumnului în masă s-a dus de mult, aşa e. Vă e ruşine să şi munciţi? Păi, în cazul ăsta nu ştiu ce să spun, dar dacă ţineţi la Reşiţa şi mai doriţi să vedeţi şi la anul astfel de serbări, treziţi-vă, daţi-vă jos din pat şi haideţi să facem ceva pentru Reşiţa. Orice, până se mai poate.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog