Menu

Articol

0 Comentariu

La Reşiţa, doi minori au fost opriţi de poliţişti cu focuri de armă!

Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, pentru a prinde trei hoţi suspectaţi de furt calificat şi tentativă la furt calificat. Au fost trase focuri de avertisment în plan vertical, întrucât aceştia au refuzat să se supună avertismentelor verbale. Doi dintre ei au fost reţinuţi, iar un altul a reuşit să fugă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, ag. şef adj., Cecilia Dăneţ, în după amiaza zilei de 17 august, în jurul orei 16, cei trei, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, ar fi pătruns prin escaladarea unei ferestre într-un apartament situat pe Aleea Tuşnad, cu intenţia de a fura. Spre ghinionul lor, proprietara, în vârstă de 82 de ani, a început să strige după ajutor, iar ei au făcut cale întoarsă pe unde veniseră.

În timpul investigaţiilor, poliţiştii au mai identificat o victimă, o femeie de 60 de ani, din Reșița, căreia doi tineri i-ar fi smuls o sacoșă în care avea un portmoneu cu acte și suma de 30 de lei. Pe baza semnalmentelor şi a modului de operare, oamenii în uniformă au inclus în cercul suspecţilor două persoane, bănuite de comiterea infracțiunilor, care la vederea polițiștilor, au fugit spre Aleea Albăstrelelor. În acel moment, după efectuarea somațiilor verbale, un polițist a executat patru focuri de avertisment în plan vertical.

Polițiștii au reușit să îi prindă pe cei doi bănuiți, fiind vorba despre minori cu vârste de 14 și 17 ani, din Reșița. Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, fiind cercetați pentru tentativă la furt calificat și furt calificat.

Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor autorilor și pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog