Menu

Articol

0 Comentariu

La Reșița și Caransebeș, sărbătorile de iarnă vin cu Moș Nicolae

Sărbătorile de iarnă și apropiata vacanță școlară vor bucura copiii reșițenilor care vor alege să-și petreacă timpul liber patinând, indiferent dacă va ninge sau nu, ori dacă vom avea temperaturi scăzute în această perioadă a anului. În această seară, la concurență cu Moș Nicolae, în Micro IV, din cartierul reșițean Govândari, se va deschide patinoarul situat în Parcul Tricolorului. Evenimentul va avea loc la ora 17.

Pentru cei interesați, patinoarul va putea fi folosit zilnic între orele 12-22, iar prețul este de 10 lei pe oră. Grupurile de elevi, însoțite de cadrele didactice, vor avea intrarea liberă, de luni și până vineri, între orele 12-14.

Și tot în această seară, de la aceeași oră, vor fi aprinse instalațiile luminoase specifice sărbătorilor de iarnă. Momentul festiv din Piața Prefecturii va fi urmat de un program artistic din care nu vor lipsi colindele. Ca și în anii trecuți, în Reșița sunt amplasați trei brazi de Crăciun, în centrul civic, la muzeul de locomotive și în parcul Tricolorului.

Și la Carasnsebeş se dă în această seară startul sărbătorilor de iarnă. Începând cu ora 16, în Parcul Dragalina are loc deschiderea oficială a patinoarului artificial. De la ora 17.15, în fața sediului Primăriei Caransebeș, va avea loc aprinderea iluminatului ornamental de sărbători.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog