Menu

Articol

1 Comentariu

La Ziua Eroilor, pentru că a plouat cu găleata, unii au fost cu umbrelele, alţii cu capetele descoperite

Marea sărbătoare a Înălțării Domnului, care se confundă cu Ziua Eroilor, a fost marcată astăzi după-amiază la Domaşnea, acolo unde se înalţă monumentul Crucii închinat eroilor patriei și apărătorilor Ortodoxiei. Ca un făcut, după sosirea oaspeţilor – politicieni, feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai administraţiei judeţene – intonarea imnului de stat şi prezentarea onorului militar, un nor negru a coborât peste Dealul Domaşnei, lăsând ploaia să-şi facă de cap minute bune.

Nici fulgerele şi nici tunetele nu l-au convins pe Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi, să-şi scurteze slujba de pomenire. La adăpostul umbrelelor, Preasfinţitul şi-a văzut liniştit de-ale sale, timp în care militarii Batalionului 183 Artilerie General Dragalina din Lugoj au suportat cu stoicism ploaia, cu capetele descoperite, aşa cum cer regulamentele militare în astfel de împrejurări. Uzi până la piele, ei au dat dovadă de respect faţă de „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea nea­mului, libertatea şi demnitatea poporului român”, aşa cum avea să sublinieze Părintele Episcop Lucian.

Au rostit alocuţiuni subprefectul Cătălin Hogea, care a dat citire mesajului transmis de premierul României, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionuţ Popovici şi senatorul Marcel Vela.

Au fost prezenţi primari şi aleşi locali din comunele din zonă, consilieri judeţeni, reprezentanţii IPJ, Jandarmeriei Centrului Militar Judeţean, rude şi urmaşi ai eroilor neamului, numeroşi localnici.

Cei prezenţi au depus coroane şi flori la Crucea-monument din Dealul Domaşnei.

Comentarii

Buna ziua,dar stimabililor de la argument CS pe militarii de la Detasamentul de Pompieri Caransebes nu i-ati observat? Daca nu ii puteti vedea acum in poza asta pusa de voi,dar treaba e ca de ei nu se zice nimic niciodata,doar cand nu ajung la timp la cate o pisica nazdravana! Ce va mai place si voua ...!!!

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog