Menu

Articol

1 Comentariu

Marius Tudor este noul director al Teatrului de Vest Reşiţa

Marius Tudor

Marius Tudor, actor la Teatrul de Vest Reşiţa, a fost numit manager interimar la Teatrul de Vest Reşiţa. Numirea lui Marius Tudor vine după ce managerul Nicolae Dumitru Vlădulescu şi-a dat demisia în luna februarie, a.c., iar în postul de manager intermiar a fost numit directorul artistic al teatrului, Dan Mirea. În luna iunie, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, sub autoritatea căruia se află teatrul, a organizat un concurs pentru ocuparea postului de manager.

La concurs s-au prezentat doi candidaţi, însă, numai dosarul lui Dan Mirea a fost acceptat, celălalt candidat neîndeplinind cerinţele stabilite de lege, privind experienţa în domeniu. Dan Mirea a fost însă declarat respins de către comisia de concurs alcătuită din oamenii de cultură Petru Borduz, Liubiţa Raichici şi Erwin Josef Ţigla, comisia acordându-i nota mai mică de 7 pentru proiectul de management, 7 fiind nota minimă de trecere. Dan Mirea a făcut contestaţie, însă şi comisia de cotestaţii, alcătuită din alţi oameni de cultură, respectiv Mihaela Popovici, Dana Antoaneta Bălănescu şi Ion Bobeică, i-a acordat lui Mirea tot sub nota 7 pentru proiectul de management.

Marius Tudor, noul manager interimar al Teatrului de Vest Reşiţa, are 43 de ani, este originar din Buzău şi este actor la teatrul reşiţean din anul 2007. A absolvit Universitatea „George Enescu” din Iaşi, la secţia actorie, în anul 2003. Dan Mirea va ocupa în continuare funcţia de director artistic.

Conform legii, Marius Tudor poate rămâne director interimar timp de 4 luni, după care trebuie organizat un nou concurs pentru ocuparea postului.

 

Comentarii

Petru Borduz om de cultura? Sa fim seriosi, cunoastem personajul. In rest mult succes noului director interimar.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog