Menu

Articol

0 Comentariu

Migranţii din Orientul Mijlociu şi-au făcut cărare la graniţa cu Serbia

La graniţa româno-sârbă este mare vânzoleală, iar acest lucru se datorează nu atât traficului de călători ori de maşini, ci prezenţei grupurilor de migranţi din Asia care vor cu orice preţ să ajungă în ţările din vestul Europei. Potrivit statisticii, aproape 140 de migranţi au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Caraş-Severin din 15 aprilie şi până acum.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin si Sectorului Politiei de Frontiera Oravita, în cooperare cu lucrători din cadrul Postului de Poliție Berzovia, au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma cărora au depistat, pe direcţia localităţilor de frontieră Berzovia și Comorâște, două grupuri de cinci, respectiv zece cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Ca urmare a faptului că persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că primul grup era format din cinci bărbaţi, cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani, iar al doilea grup era format din zece cetăţeni irakieni, doi bărbaţi, două femei şi șase minori, adulții având vârste cuprinse între 20 şi 44 ani, iar minorii între 4 și 16 ani.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș au depistat, în cursul nopţii trecute, în apropierea localităţii de frontieră Naidăș, nouă cetăţeni pakistanezi, șapte bărbaţi și doi minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, care au fost preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

„În ambele cazuri persoanele au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei, iar în prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Timişoara, Petre-Ionuţ Nicola (Foto: Arhiva-Poliţia de Frontieră)

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog