Menu

Articol

1 Comentariu

Naivitate plătită scump de o femeie din Moldova Nouă

Polițiștii efectuează cercetări față de un bărbat de 26 de ani, bănuit că i-ar fi solicitat unei femei din Moldova-Nouă toți banii pe care îi avea în casă pentru a-i duce nepotului acesteia, în Germania.

La data de 12 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din Moldova Nouă au identificat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Dâmbovița, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune

Bărbatul i-ar fi spus unei femei, de 75 de ani, din Moldova Nouă, că este prieten cu nepotul acesteia care lucrează în Germania. Acesta i-a cerut femeii să îi dea toți banii pe care îi avea în casă pentru a-i  duce nepotului. Femeia i-a înmânat suma de 1.750 de lei.

După ce a luat banii, bărbatul a părăsit localitatea, deplasându-se cu un autoturism în direcția Orșova.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbat pe numele căruia au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. La audieri, cel în cauză și-a recunoscut fapta.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Comentarii

Bravo domnilor politisti.Felicitari.

Adaugă comentariu nou