Menu

Articol

0 Comentariu

Nicolae Sârbu îşi lansează volumul „Muza nu urcă la etajul trei”

Scriitorul Nicolae Sârbu îşi lansează, mâine, miercuri, 6 decembrie, de la ora 17.00, volumul de poezie „Muza nu urcă la etajul trei”, editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2017. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Nicolae Sârbu s-a născut în 21 septembrie 1945, la Ohaba-Forgaci, judeţul Timiş, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj, în 1969. Poet şi prozator, ziarist, redactor-şef la Timpul, director al Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, Nicolae Sârbu este membru al Cenaclului literar „Semenicul” din Reşiţa. A publicat mai multe volume de versuri, dintre care amintim: „Cochetăria cu fulgerul” 1995, „N-am operă” 2004, „Că poetu' nu-i ca omu' ” 2005, „Eu, Nicolae de Ohaba” 2011.

Dacă tot murim, măcar să facem din drum un spectacol!

„Nicolae Sârbu, aşa cum îl întrezărim iţindu-se din „piscina cu pioneze stradivarius”, este un fachir, care păşeşte pe ascuţitele-i angoase fără teamă că sângerează, afişând publicului un zâmbet sarcastic, împachetat într-o nesfârşită şi asumată tristeţe. În fapt, hemoragia sa letală face parte din spectacolul oferit publicului însetat de sânge şi violenţă, poetul fiind un gladiator în arenă, care, asaltat de obsesii feroce, le înfruntă doar cu muleta roşie a sufletului său, luptând „pe viaţă şi pe moarte”, în primul rând, cu sine însuşi. Regulile sunt, în general, absurde şi jocul se îndreaptă spre un final tragic. Poetul ştie aceasta şi ne arată că ştie, dar, găseşte de cuviinţă ca în timpul spectacolului dramatic să salute publicul cu graţia unui dansator însângerat. Între timp, mai face şi piruete pline de haz. Dacă tot murim, măcar să facem din drumul spre moarte un spectacol, pare a spune poetul”, scriam în anul 2014, cu ocazia lansării volumului „piscina cu pioneze stradivarius”, de Nicolae Sârbu.

 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog