Menu

Articol

0 Comentariu

Ploaia de vară nu a reuşit să strice distracţia de Ziua Copilului la Reşiţa!

În această după-amiază, de 1 Iunie, până spre seară, copii, părinţi şi bunici, chiar şi străbunici(!), au sărăbătorit împreună Ziua Copilului, în Parcul Tricolorului din Reşiţa. În parc, au fost organizate ateliere de pictură, face painting, desene pe asfalt, karaoke, ateliere de sculptură, confecţionat turtă dulce şi alte surprize oferite de voluntarii Mansarda.

În parc au fost prezenţi şi artişti, artizani şi meşteri populari, care au fost asaltaţi de ca de exemplu, Gustav Hlinka, care a deschis un atelier de pictură naivă, Iordan Gușatu, cu un atelier de sculptură în lemn, Petru Chincea, cu un atelier de împletituri în piele, Ecaterina Tudor, cu un atelier de confecţionat podoabe, Sonia Kugler, cu un atelier pentru păpuși și tricotaje din lână.

Vine ploaia, bine-mi pare!

Toată lumea a fost ocupată, luminoasă, poate, chiar fericită, putem spune! Până în jurul orei 19, când trebuia să înceapă spectacolul Teatrului de Vest Reşiţa, când, o ploaie de vară părea că va strica toată petrecerea! Copiii şi părinţii s-au ascuns, care pe unde, pe sub coroanele pomilor, pe sub streşini şi copertine, dar, nimeni nu a plecat acasă! După aproximativ o jumătate de oră, norii s-au retras şi copiii au recucerit întregul parc. Spectacolul „Omul de turtă dulce” a început şi copiii au roit printre picioarele actorilor, au luat în stăpânire decorurile, au participat la spectacol.

De la orele însoritei după-amiezi, până la orele serii, în Parcul Tricolorului au avut loc concerte susţinute de trupele Red Flame, Peregrinii şi Epoca.

Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul local Reşiţa, Radio România Reşiţa, Teatrul de Vest Reşiţa, alte instituţii de cultură din municipiu.

Powered by Jasper Roberts - Blog