Menu

Articol

0 Comentariu

Primarul Popa îl aşteaptă pe noul viceprimar, Gabriel Duruţ, să-l pună la treabă

Gabriel Duruţ

În ședința ordinară din luna martie, care a avut loc în chiar ziua în care la Reșița au venit premierul Sorin Grindeanu și președintele PSD Liviu Dragnea, consilierii locali au votat alegerea unui nou viceprimar, social-democratul Gabriel Duruț, în locul lui Paul Vasile, de la Partidul Verzilor, care a demisionat în mod surprinzător.

Duruț are la dispoziție 60 de zile să-și ia funcția în primire și să renunțe la serviciul avut până acum, cel de director al Registrului Auto Român. După cum anunța primarul Ioan Popa într-o conferință de presă, se pare că Duruț se va prezenta la post la începutul săptămânii viitoare și, deși este inginer de meserie, nu se va ocupa de partea economică în primărie, ci de învățământ. Mai precis, de o nouă Direcție înființată nu de mult. Edilul-șef a lăsat să se înțeleagă că îl va pune la treabă pe Duruț, asigurându-l că în primărie este mult de lucru.

„Viceprimarul m-a anunțat că în cursul săptămânii viitoare va începe lucrul și vreau să fie clar: nu o să-l las să ascută creioane, nu o să îi dau știu eu ce mică secție pe nu știu unde să se ocupe de ea, așa cum se mai obișnuiește în alte părți, ca să nu îl creștem, sau ca să nu ajungă mare. Propunerea mea fermă pentru viceprimarul Duruț a fost să îi predau aceea Direcție care am înființat-o acum, Direcția de Învățământ, Sport, Cultură și Turism, cu alte cuvinte învățământul din oraș cu cele șase licee teoretice plus tehnologice, toate școlile și grădinițele, mai cu seamă că acum scriem proiectul de finanțare pentru eficiență energetică pe 6 școli și am nevoie de sprijin”, a mărturisit Ioan Popa.

Alegerea lui Gabriel Duruţ ca viceprimar a fost, din câte se pare, opţiunea preşedintelui PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, care ar vrea să pregătească încă de pe acum un om care să candideze şi să câştige peste trei ani alegerile locale la Primăria Reşiţa.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog