Menu

Articol

0 Comentariu

Primarul Popa spală păcatele începutului de mandat şi anunţă chefuri în fiecare lună pentru pensionari

După primele măsuri drastice pe care primarul Reșiței le-a luat împotriva pensionarilor beneficiari de tichete de călătorie gratuite pentru transportul public şi după protestul din faţa primăriei susţinut de asociaţiile de pensionari, puţini au fost aceia care au mai crezut într-o reconciliere între părţi. Sfîrșitul de an pare să stea sub semnul unor auspicii dacă nu de bun augur, măcar promițătoare pentru 2017.

În pofida cârcotașilor, miercuri seara, Primăria Municipiului Reșița a organizat Revelionul pensionarilor. Locația aleasă, cea a cunoscutului „birtaș“, Nicu Graur, s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au dorit să petreacă în avanpremiera Revelionului oficial. Peste 370 de invitați au fost prezenți la petrecerea de sfârșit de an, asezonată cu mâncare, băutură, muzică, dans și multă distracție. Seniorii reșițeni, unii dintre ei ajunși la vârste venerabile, și-au demonstrat măiestria în horele și jocurile populare interpretate de formația Ansamblului Bârzava a Primăriei Reșița, condusă de Mihai Ceocu. Solistele Liliana Chiosa și Camelia Ceocu au încins atmosfera cu ale lor cântece de dor și de dragoste.

Nu puțini au fost aceia care au oftat atunci când de la stație au răsunat șlagărele cu care au copilărit sau crescut: „Drumurile noastre toate“, „Zarază“, „La căsuța cu zorele“ și mai ales la îndrăgita melodie a regretatului Gică Petrescu: „Du-mă acasa, mai tramvai“, fără îndoială, cu gândul la tramvaiul reșițean care a fost și nu mai este. Nu doar la tango şi-au demonstrat măiestria, ci și la dansurile latine ori rock-and-roll.

„Mulțumesc asociațiilor de pensionari care au meritul de a a se fi mobilizat foarte bine și de a fi organizat fără cusur această petrecere de sfârșit de an. Mă bucur și ne bucurăm pentru acești oameni, care, în ciuda vârstei pe care o au, știu să se distreze. Îmi pare rău că locația nu este mai mare pentru a fi intrat și cei care ar fi dorit și ei să fie prezenți aici, în această seară. Dar pentru ca bucuria să fie completă, dincolo de faptul că organizăm Revelionul și mâine seară pentru alte 200 de persoane, care în seara asta nu au avut loc la mese,, am o veste bună pentru viitor, așa cum a hotărât domnul primar Ioan Popa: de la anul, primăria le va organiza pensionarilor petreceri în fiecare lună“, a ținut să precizeze viceprimarul Adrian Dacica. 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog