Menu

Articol

0 Comentariu

Rectificarea bugetară dă peste cap socotelile legate de Centrul Medical de Permanenţă Anina

La începutul acestui an, la Anina, primarul  Gheorghe Românu, directorul DSP Caraş-Severin, Dănilă Miloş, şi prefectul Matei Lupu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, tăiau panglica la sediul Centrului Medical de Permanenţă. Momentul era unul cu adevărat important pentru locuitorii Aninei, în condiţiile în care, în anul 2012, printr-o hotărâre de guvern, fusese desfiinţat spitalul. Prin înfiinţarea Centrului, pacienţii beneficiază de servicii medicale mai aproape de domiciliu, nemaifiind nevoie să se deplaseze la spitalul judeţean pentru orice problemă apărută.

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, încă de la început au apărut problemele care fac şi astăzi nefuncţional acest Centru. Iar aceste probleme sunt legate de finanţarea lui. La Anina s-a procedat ca în filmele cu proşti, întâi s-a inaugurat sediul şi abia apoi s-a cerut bugetarea sa, prin încheierea contractelor medicilor cu Casa Judeţeană pentru Asigurări de Sănătate, ceea ce a dus la un blocaj greu de depăşit.

În urmă cu două luni, autorităţile dădeau de ştire că Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul pentru desfăşurarea activităţii Centrului. Când aninenii credeau că aşa va fi, a apărut o nouă problemă, legată de rectificarea bugetară, în jurul căreia clasa politică joacă după cum îi dictează interesul. PSD susţin proiectul propus de Guvernul Dăncilă, în timp ce liberalii, prin vocea lui Ludovic Orban, spun că nu o vor vota, deaoarece este „o mare minciună”.

Minciună, neminciună, dacă rectificarea nu va fi votată într-un fel sau altul, la Anina lucrurile vor rămâne pe mai departe în ceaţă, aşa cum sunt de şapte luni.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog