Menu

Articol

0 Comentariu

Reşiţeanul cu trei infracţiuni în nici două ore s-a ales cu dosar penal

O şoferiţă a înţeles de ce nu este bine să laşi cheile în contact şi să te dai jos din maşină, fie şi pentru scurt timp. Chiar dacă este noapte, niciodată nu se ştie de unde apare un amator de plimbări nocturne cu maşina altuia.

De acest lucru s-a convins femeia respectivă care, în seara zilei de duminică, 16 iulie, a sunat la 112, în jurul orei 23,30, pentru a reclama faptul că i s-a furat autoturimul pe care îl lăsase parcat pe Calea Timișoarei, din Municipiul Caransebeș, cu cheile în contact.

Polițiștii au făcut filtre rutiere pe arterele de comunicație din întreg județul, iar polițiștii din Caransebeș - Biroul Drumuri Naționale și Europene au procedat la efectuarea de verificări pe raza municipiului Caransebeș și în localitățile limitrofe. În jurul orei 01.10, pe D.N.58, în afara localității Păltiniș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula în regim taxi, pe locul din dreapta-față fiind identificat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Reșița, bănuit a fi autorul furtului.

„Bănuitul a fost verificat în bazele de date, acesta figurând cu permisul reținut. Deși emana halenă alcoolică, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, refuz de a se supune prelevării de mostre biologice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere reținut”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Caraş-Severin.

Autoturismul sustras a fost găsit avariat, în afara localității Păltiniș.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog