Menu

Articol

0 Comentariu

Românii şi spaniolii au sărbătorit iia românească, la Castellón

În Spania, la Castellón, joi seara (23 iunie), câteva zeci de români şi spanioli s-au adunat la Hotel del Golf Playa, la o „Şezătoare de Sânziene”, pentru a sărbători iia românească şi a vorbi despre tradiţiile româneşti. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Universale a Iiei Româneşti. Principal organizator a fost Asociacion Rumanos de La Plana (preşedinte Adriana Puica). Gazda evenimentului a fost Rosa Andrei, iar invitat special al sărbătorii a fost scriitorul român, stabilit la Madrid, Gelu Vlaşin.

Gelu Vlaşin este scriitor român, stabilit în Spania de 15 ani. A publicat 17 volume în limba română şi spaniolă. În deschiderea evenimentului, scriitorul Gelu Vlaşin a spus:

„Sunt aici pentru că mi-a placut ideea Adrianei Paica şi a asociaţiei sale de a face ceva diferit, ceva de impact, de a prezenta o tradiţie specific românească ce se numeşte şezătoare, cu ocazia faptului că în această săptămână este ziua universală a cămăşii populare româneşti care se numeste şi iie. Aşa că suntem aici cu dumneavoastră cei care locuiesc prin împrejurimi, trăiesc aici, şi încearcă să prezinte o tradiţie românească. Se fac coroniţe din flori pe care le poartă fetele pe cap. Această tradiţie există în România de mulţi ani, răspândită  pe zone, exact cum şi aici există regiuni.

Încercăm să păstrăm tradiţiile, chiar dacă suntem departe de pământul nostru, de ţara noastră, suntem în situaţia să ne simţim mai aproape când facem aceste lucruri.

Eu nu o sa cânt, pentru că sunt scriitor, ci, o să vorbesc despre poezie. Despre aventura mea de a pleca din România, aşa cum au făcut mulţi alţii, pentru o viaţă mai bună pentru noi şi familiile noastre.

Am doi copii, Darius, 7ani şi jumătate, David, 4 ani, sunt născuţi aici, la Madrid. Încercăm în casă să vorbim româneşte, deşi. este un pic ciudat, ei cunoscând limba castellană. Vorbim în casă despre tradiţii şi obiceiuri, este foarte important să se transmită din generaţie în generaţie".

„Gracias, Asociacion Rumanos de La Plana (Adriana Puica) por invitarme en este bonito lugar. Dentro de poco en el Hotel del Golf Playa de Castellon empezamos el Encuentro Sanziene con el motivo de la Semana del Dia Universal de la IA - la camisa tradicional rumana". (în limba castellană)

„Mulţumesc Asociaţiei Românilor din La Plana, Adrianei Puica, pentru că m-a invitat în acest minunat loc, cu prilejul Şezătorii de Sanziene,  în Săptămâna în care se sărbătoreşte Ziua Universală a IIEI românești!”, a mai spus Gelu Vlaşin.

Menţionăm că traducerea discursului de deschidere a Şezătorii de Sânziene, al scriitorului Gelu Vlaşin, a fost realizată de către Lavinia Pospesch, din Castellón, originară din Bocşa, şi membră a Cenaclului literar „Semenicul” din Reşiţa. Lavinia Pospesc eeste şi autoarea fotografiilor, realizate la Şezătoarea de Sânziene, dedicată iiei, cămăşii populare româneşti, devenită celebră în lume.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog