Menu

Articol

0 Comentariu

ROMCON. Fanii genului science-fiction îşi dau din nou întâlnire la Reşiţa

Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction, ARCASF, în colarare cu Primăria Reșița, Universitatea „EftimieMurgu” Reșița, Inspectoratul Școlar al Județului Caraș-Severin, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin organizează la Reșița, între 7–9 septembrie 2018, a 39-a ediție a Convenției Naționale de Science-Fiction, cunoscută sub numele de ROMCON.

Evenimentul va găzdui o serie de lansări de carte, printre autori fiind şi Daniel Botgros. Acesta va lansa cel mai recent volum al său, intitulat „Adam”. Printre invitaţii de onoare se numără şi Rodica Bretin, Lucian Vasile Szabo şi nu în ultimul rând Dan Farcaş.

În ceea ce priveşte concursul naţional de carte, se vor acorda premii la 11 categorii: roman, nuvelă, povestire, volum de povestiri, antologie, revistă, non fiction, editură, debut, artist plastic. Juriul va avea următoarea alcătuire: Mircea Oprtiţa, președinte, Traian Bădulescu, Daniel Botgros, Rodica Bretin și Lucian Merişca (membri). Formula de votare va fi la fel ca la ediția anterioară: 50% votul juriului și 50% votul participanților.

În cadrul ROMCON-ului va avea loc și premierea laureaților concursului de anticipație „Reşiţa peste o sută de ani”, concurs ce a fost lansat la sfârșitul lunii mai 2018. Președintele juriului la acest concurs este Daniel Botgros. Pentru mai multe informații intrați pewww.romconsf.ro. Programul ROMCON-ului cuprinde, de asemenea, conferințe și dezbateri cu personalități ale lumii academice și culturale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Bacău, Botoșani, Reșița.

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 7 septembrie, de la ora 16.30, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog