Menu

Articol

0 Comentariu

Sărbătoare la Palat! La Reşiţa încep Zilele Palatului Cultural

Zilele Palatului Cultural, o manifestare care a început în anul 2012 ca un festival de coruri, se află la ediţia a VI-a şi, între timp, şi-a diversificat paleta spectacolelor artistice. Astfel, pe lângă tradiţionalele coruri de copii şi adulţi, coruri, laice şi religioase, Asociaţia Culturală Reşiţa Română a adus, de-a lungul anilor, în faţa publicului reşiţean, muzică şi dansuri populare, muzică de fanfară, muzică uşoară românească, precum şi concerte de muzică clasică. Anul acesta, Zilele Palatului Cultural se vor desfăşura în perioada 15 – 17 septembrie, în sala Palatul Cultural din Reşiţa, în faţa Palatului, precum şi în Parcul Tricolorului, în faţa bisericii ortodoxe.

Cu prilejul organizării evenimentului, Nicolae Plujar, preşedintele Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, împreună cu vicepreşedintele asociaţiei, Dana Bologa Drăghicescu, au prezentat, într-o conferinţă de presă, câteva informaţii cu privire la Zilele Palatului Cultural.

„Vineri, 15 septembrie, de la ora 18.00, deschidem evenimentul în faţa Palatului Cultural, cu muzică şi dansuri populare. Deschierea o va asigura ansamblul nostru, al asociaţiei, Ansamblul Folcloric Reşiţa Română, care va fi urmat de Ansamblul Bârzava al Primăriei Reşiţa. Avem folclor, coruri, fanfare, precum şi Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, care va concerta pe esplanada catedralei din Parcul Tricolorului. Prezenţa Filarmonicii la Zilele Palatului a devenit deja o tradiţie”, a spus preşedintele Nicolae Plujar.

Zilele Palatului Cultural sunt organizate de Asociaţia Culturală Reşiţa Română, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, al Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa.

Programul manifestărilor cuprinse în Zilele Palatului Cultural, ediţia 2017:

Vineri, 15 septembrie, la Palatul Cultural

ora 18.00 – în faţa Palatului Cultural

-muzică şi dansuri populare cu Ansamblul Folcloric Reşiţa Română şi Ansamblul Folcloric Bârzava;

ora 19.00 - pe scena Palatului Cultural

- Corala „Lira 2000” Reşiţa;

- Corul Episcopiei Caransebeşului.

Sâmbătă, 16 septembrie, la biserica ordtodoxă din Parcul Tricolorului

ora 19.00 – Concert susţinut de Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

Duminică, 17 septembrie, la Palatul Cultural

ora 18.00 / în faţa Palatului Cultural

Fanfara Societăţii Culturale Eminescu din Coştei, Serbia;

Grupul Vocal al Societăţii Culturale Eminescu, din Coştei, Serbia;

Fanfara din Răcăşdia.

ora 19.30 – în sala Palatului Cultural

Proiecţie de film - Reşiţa în anii 70 – 80.

 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog