Menu

Articol

0 Comentariu

Scârbit de politica de mahala, Adrian Torma renunţă la scaunul de primar de la Moldova Nouă!

Adrian Torma

Surpriză de proporţii în mediul politic cărăşean! Primarul din Moldova Nouă este hotărât să demisioneze din funcţie, începând cu 1 octombrie. Nemulţumirile lui Adrian Torma sunt mai vechi, el recunoscând că acestea s-au succedat în număr mare în timpul mandatului său, iar ceea ce a pus capac la toate este hotărârea Guvernului de a-l numi prefect pe Matei Lupu, pe care l-a învins în campania pentru primăria Moldova Nouă, în 2016.

Matei Lupu este pur şi simplu desfiinţat, actualul primar spunând că acesta, deşi îşi arogă numeroase realizări din anii în care a stat la primărie, mai mult a distrus decât a construit.

„Am asistat la o piesă de teatru falsă, la o atitudine obedientă a unor personaje care conduc destinele judeţului sau beneficiază de votul dumneavoastră. Ieri, am fost ameninţat, voalat, de către un parlamentar care, pe lângă formalităţile unui discurs de lemn, i-a urat noului perfect, citez: «Matei, anul trecut, la alegerile locale, ai pierdut o luptă, dar vei câştiga razboiul».

Nu am înţeles, a pierdut lupta cu mine?! Şi pe faţă i-a urat că-şi va lua revanşa şi că ştie el asta. Deci, votul cetăţenilor nu a contat în această competiţie. Ieri, toţi vorbitorii au facut politică, laudând marele partid, marii lideri sau programul PNDL, şi în momentul în care am solicitat să am un mesaj, mi s-a taiat microfonul, pe motiv că fac politică, într-un mod comparabil cu Coreea de Nord și temutul lor lider Kim Il Sung... Penibilul se vedea în ochii celor peste 100 de invitaţi şi în special în ochii unui om care şi-a văzut copilul decapitat din cea mai înaltă funcţie deţinută vreodată de un cărăşean, cea de prim-ministru.

Eu, primarul unui oras, ales de către cetăţeni, am fost pus cu botul pe labe de un Secretar de Stat numit în această funcţie de către oameni care, din păcate, nu înteleg că trebuie respectat votul cetăţenilor. Dar cel mai grav, am vazut un prefect care la un moment dat s-a sufocat de minciunile enumerate, legate de rezultatele «măreţe» avute în cei 12 ani de mandat în funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă, un prefect care este aşa cum a spus chiar el, un simplu ucenic al domnului Popescu, preşedintele Sindicatului Merridian”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a lui Adrian Torma.

Torma este supărat şi pentru faptul că i-au fost respinse toate cele 24 de proiecte în valoare de 28.000.000 de euro pe care le-a depus prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Moldova Nouă fiind singurul oraș din Caraș-Severin căruia Ministerul Dezvoltării nu i-a aprobat nici măcar un proiect pentru finanţare.

„În concluzie, sunt hotărât ca la finalul lunii septembrie să renunţ la funcţia de primar, pentru ca noul primar pe care o să vi-l alegeţi să aibă posibilitatea de a începe un an financiar având toate pârghiile în a-şi construi bugetul şi viziunea pentru cel puţin 2 ani şi 6 luni de mandat. Până la finalul lunii septembrie îmi voi duce la îndeplinire obiectivele deja asumate. Voi conlucra cu colegii şi cu cetăţenii cu aceeaşi atitudine, voi pune în aplicare toate solicitările instituţiilor statului.

Cu siguranţă, voi fi la fel de activ, dar hotărât cu decizia de a renunţa!”, a mai precizat Torma în postarea sa.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog