Menu

Articol

0 Comentariu

Teatru polonez, sub mâna unui reşiţean, la Viena

La Pygmalion Theater din Viena, a avut loc, vineri, 25 martie, prima reprezentaţie cu public a spectacolului „Cină cu Klimt”, de Jacek Cygan, regia N. D. Vlădulescu. Directorul Teatrului de Vest din Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu a primit oferta de a regiza spectacolul, după textul dramaturgului polonez Jacek Cygan, pentru Festivalul de Teatru Polonez, care se va desfăşura la Viena, în luna mai. Astfel că spectacolul „Cină cu Klimt” va avea premiera, în data de 25 mai. Însă, vinerea trecută, la Pygmalion a avut loc „o repetiţie cu public”, la care au asistat rude ale actorilor, prieteni, actori, reprezentanţi ai Institutului Cultural Român din Viena. Spectacolul este în limba germană, în distribuţie fiind actori de la teatrul Pygmalion in Viena.

„Cină cu Klimt” spune povestea unei mari iubiri neîmplinite şi a unei prietenii ratate. Este povestea unui funcţionar de bancă, sosit la Viena din Polonia, împreună cu iubita sa, pictoriţă, şi cu prietenul său, pictor. Acest triunghi de personaje crează nişte complicaţii sentimentale cu urmări neprevăzute. Se naşte şi un copil, se nasc drame, chiar şi o tragedie, întrucât pictorul se sinucide, lăsând în urmă un noian de încurcături şi secrete. În piesa regizată de Vlădulescu, întreaga poveste se petrece în mintea bătrânului funcţionar, care îşi retrăieşte dramele tinereţii, conversând cu amintirea fostei iubite şi a copilului lor, o tânără adolescentină.

Geirun Tino, în rolul vârstnicului funcţionar, Witold, crează un personaj extrem de tensionat şi expresiv, un damnat, care încearcă să îşi uşureze suferinţa, imaginând, mereu şi mereu, aceaşi întâlnire cu fosta sa iubită şi cu fiica sa, pentru a lămuri povestea, a se dezvinovăţi şi a se împăca cu sine. Madleiene Steinwender în rolul pictoriţei Majka, fostă iubită a funcţionarului Witold şi fostă soţie a pictorului, apare în poveste la vârsta tinereţii, aşa cum îşi aminteşte de ea funcţionarul. Madeline Steinwender dovedeşte excepţionale calităţi de actriţă, ducând un rol greu, cu câteva monologuri încărcate de dramatism. Într-un rol de mai mică întindere, Constantina-Elisabeta Vanca întrupează convingător pe fata funcţionarului, chinuită şi ea de întrebări şi nelinişti.

La finalul spectacolului, regizorul Nicolae Dumitru Vlădulescu ne-a declarat: „Îi mulţumesc lui Geirun Tino pentru provocarea de a pune în scenă un spectacol, zic eu, complex. Îi mai mulţumesc lui Tino pentru că a acceptat să joace în această piesă, mai ales că el n-a mai urcat de mulţi ani pe scenă, dedicându-se muncii de director, profesor de teatru şi regizor. Le mulţumesc tuturor celor trei, lui Tino, Madeleine şi Elisabeta, pentru efort, răbdare şi pasiune. Cred că am făcut împreună o treabă bună şi sper ca acest lucru să se vadă şi la Festivalul de Teatru Polonez de la Viena, din luna mai”.

Distribuţia: Geirun Tino, Madeleine Steinwender, Constantina-Elisabeta Vanca.

Regie, costume, decor, lumini şi muzică: N. D. Vlădulescu.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog