Menu

Articol

0 Comentariu

Teatrul de Vest Reşiţa e pe butuci! Nu poate deschide stagiunea din toamnă!

În culisele Teatrului de Vest Reşiţa, în această vară, s-au tras sfori mai puţin cunoscute publicului. Însă, ceea ce a răzbit la suprafaţă a apărut un fel de tragicomedie, al cărei final este încă necunoscut. Aceasta, în ciuda faptului că, în opinia multor spectatori, simpli oameni pasionaţi de teatru sau specialişti, partea a doua a stagiunii 2016-2017, adică începutul de an, perioada ianuarie – iunie 2017, a fost cea mai bună din istoria recentă a teatrului reşiţean. Cea mai bună, atât din punct de vedere al numărului de spectacole jucate, al publicului atras, cât şi al banilor făcuţi din vânzarea biletelor. Conform anunţurilor publice, anul acesta, Teatrul de Vest Reşiţa a pus în scenă trei premiere pentru adulţi, „Migraaaaanţi”, „Hipnotizatorul” şi „Bani din cer”, precum şi mai multe premiere ale unor spectacole pentru copii. În luna februarie, Teatrul de Vest Reşiţa, a organizat ediţia a III-a a Festivalului Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, care a durat 11 zile şi a cuprins aproape 30 de spectacole, cu câte 2-3 spectacole pe zi. Nu intrăm în amănunte, însă, din informaţiile noastre în această a doua jumătate de stagiune, Teatrul de Vest Reşiţa a realizat cele mai marei încasări, comparativ cu aceaşi perioadă din alte stagiuni. Au fost încasări de peste 300.000 de lei. E mult, e puţin? Nu ne dăm cu părerea, doar semnalăm că au fost cele mai mari de până acum. Deci, Teatrul de Vest a avut activitate, a avut şi realizări în perioada cât a fost condus de cuplul N. D. Vlădulescu – Dan Mirea. Şi, având în vedere că Vlădulescu şi-a dat demisia la jumătatea festivalului din februarie, rezultă că un rol important în obţinerea acestor rezultate îi revine lui Dan Mirea, care, în prima parte a fost director adjunct, apoi, manager interimar.

Pe de altă parte, recunoaştem că una e „activitatea din câmpul muncii”, alta este un concurs pentru ocuparea postului de manager al teatrului. Dar, şi aici e ceva cusut cu aţă albă. Consiliul Judeţean Caraş-Severin a organizat concursul pentru ocuparea postului de manager, în luna iulie, iar în comisia de concurs a numit un personaj care se mai şi laudă că n-a fost în viaţa lui la teatru(!). E vorba despre consilierul judeţean Petru Borduz, care, de altfel, l-a şi trântit pe candidatul Dan Mirea la evaluarea proiectului de management. Pentru că ceilalţi doi membri ai comisiei, sub presiunea evenimentelor, au mărturisit că i-au dat notă de trecere lui Mirea.

În sfârşit, ce a fost, a fost. Consiliul Judeţean Caraş-Severin organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de manager la Teatrul de Vest. Termenul de depunere a dosarelor este 1 septembrie, a.c. Tot de la 1 septembrie ar trebui să înceapă şi stagiunea 2017-2018. Dar, cum stă Teatrul de Vest astăzi? Are un manager interimar, pe actorul Marius Tudor, nu are bani pentru producţie, pentru că nu a primit de la Consiliul Judeţean şi, cel mai dramatic, nu are maşinişti, nu recuziter. Adică, nu are oamenii care duc greul în spatele scenei. Cei care confecţionează, cară şi mută decorurile, cei care se ocupă de recuzita necesară într-un spectacol.

Anul trecut, pe vreme aceasta, Teatrul de Vest pregătea Festivalul de Teatru pentru Copii „Prichindel”, la care au asiatat mii de copii! Anul acesta nici nu poate fi vorba de festival pentru copii! Avuse viaţă scurtă sărmanul „Prichindel”!

Practic, Teatrul de Vest Reşiţa este blocat şi nu poate deschide stagiunea în această toamnă!

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog