Menu

Articol

0 Comentariu

Teatrul de Vest Reşiţa - premieră cu doi prieteni şi o femeie fatală!

Autor: 

Teatrul de Vest Reşiţa, vineri, 16 februarie, de la ora 19.00 prezintă la Palatul Cultural Reşiţa, premiera spectacolului „Iaacovi şi Leidental”, de Hanoch Levin, traducerea Ada-Maria Ichim, un spectacol de Mihaela Lichiardopol. Scenografia, Geta Medinschi. Muzica, Almasi Gabriel şi Adrian Mardan.

Distribuţia: Călin Stanciu jr., Bogdan Spiridon, Alina Ilea.

În spectacolul muzical „Iaacovi şi Leidental” este vorba despre doi prieteni, care se bucură de clipe minunate împreună. Însă, Iaacovi începe să simtă că prietenia aceasta îl sufocă, îl ţine închis ca într-o cuşcă, şi se decide să evadeze din această relaţie jignindu-l pe Leidental. Apoi, pleacă să simtă gustul libertăţii, să se bucure de viaţă. De o altă viaţă! Iaacovi o întâlneşte pe Ruth, pe femeia fatală, cu pretenţii de artistă, în realitate, o femelă în căutarea bărbătuşului. Din acest moment, apar complicaţiile în viaţa celor doi foşti prieteni.

Este un spectacol dinamic, viu, cu accente de umor trist, este o poveste despre aspiraţia către schimbare, către nou, aspiraţie ce devine ruptură, cădere în stereotipie. Este vorba despre nevoia de iubire convertită în pofte carnale, sau invers, despre capcana pulsiunilor sexuale şi amăgirea celor care se cred prinşi în mrejele iubirii. E vorba despre autoamăgire şi zădărnicie.

Spectacolul nu este recomandat spectatorilor sub 16 ani.

„Iaacovi şi Leidental” va deschide şi Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa, ediţia a 4-a, care va avea loc în perioada 25 februarie - 4 martie, 2018. Festivalul este organizat de Asociaţia Multiculturală „Vision of Dreams”, împreună cu Teatrul de Vest Reşiţa. Despre festival, vom reveni cu informaţii.

 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog