Menu

Articol

0 Comentariu

„Tulburarea apelor”, un spectacol tulburător, la Festivalul „Lucian Blaga”, Sebeş, 2018

Spectacolul dramatic, „Tulburarea apelor”, după Lucian Blaga, în regia artistică a lui Cosmin Pleşa, a fost prezentat, aseară, în premieră naţională, la Festivalul Internaţional Lucian Blaga, ediţia a 37-a, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, din Sebeş – Alba. Reprezentaţia a stârnit un viu interes în rândul publicului, în sala de spectacole a Centrului Cultural fiind aproximativ 400 de spectatori, numeroşi oameni de teatru, critici, actori, scenarişti, oameni de cultură, din Sebeş, Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Reşiţa, din alte localităţi ale ţării. Interesul a fost susţinut, probabil, şi de faptul că a fost vorba despre prima reprezentaţie pe scenă, realizată după un text considerat extrem de dificil, poate şi iconoclast, al poetului, filosofului şi dramaturgului Lucian Blaga. A fost prima apariţie pe scenă a spectacolului „Tulburarea apelor”, după ce o încercare anterioară a fost abandanoată la Teatrul din Craiova, „din motivul explicit formulat al dificultăţii reprezentării”.

Spectacolul pus în scenă la Sebeş poate primi, fără exagerare, atributul de monumental. Aceasta, în special, ca urmare a monumentalităţii personajelor, personaje impresionante, care capătă dimensiuni mitice, care trăiesc în mod excepţional, situaţii ieşite din comun. Frământările religioase, zbuciumul sufletesc al fiecărui individ, manifestările de credinţă, îndoială, dragoste, sete de viaţă, spaimă, omenie, cruzime, se desfăşoară pe fondul istoric al confruntării dintre ideile reformei luterane cu asaltul contrareformist al catolicismului, precum şi al intersectării cu convingerile tradiţionale, ortodoxe, în Transilvania.

„Pentru tine ies din biserica mea...”

Personajul principal, Popa, interpretat convingător de Adrian Titieni, este un preot ortodox, dintr-o comunitate din Ardeal, şi reprezintă modelul personajului mitologic al conducătorului spiritual, care doreşte să-şi scoată poporul din ignoranţă, să găsească o nouă cale de creştere şi înălţare, însă, în acelaşi timp, este ataşat de valorile tradiţionale ale poporului pe care îl slujeşte, nedorind să-l trădeze, neacceptând oferta preoţilor reformişti din Sibiu, care îi propun să devină „Episcop peste stânele luterane”. Îndoindu-se de valoarea dogmelor religioase ortodoxe, Popa amână mereu construirea bisericii din sat. În acelaşi timp, se îndoieşte şi de valoarea învăţăturilor reformei, amânând, cu aceeaşi „perseverenţă”, traducerea catehismului luteran, pe care ar fi urmat să-l răspândească în popor. Este un personaj care cugetă profund, este puternic, înţelept şi respectat, însă, fiind din carne şi sânge, nu este ocolit de „slăbiciunile omeneşti”. Fiind îndrăgostit nebuneşte de Nona (Iulia Lumânare), o tânără, fostă călugăriţă franciscană, trecută la luteranism, care, între timp, a devenit actriţă de teatru(!), preotul oscilează între ceea ce consideră a fi datoria sa spirituală şi chemarea irezistibilă a iubirii faţă de o femeie „ca o flacără vie”. Aceasta, în condiţiile în care Popa este căsătorit, are copii, iar soţia sa, Patrasia (Ioana Abur), îi este cu totul dedicată. Patrasia este soţia fidelă, aparent naivă, aparent puţin ştiutoare, dar care este purtătoarea instinctului de mamă şi soţie, al ataşamentului faţă de tradiţie şi stabilitate. Nona, în schimb, iubeşte viaţa, iubeşte dansul, râsul şi libertatea, ea pare că se joacă cu sentimentele preotului, însă, ezită să-l subjuge pe acesta cu farmecele ei, mărturisindu-i că iubirea lor ar fi avut o şansă dacă Popa ar fi fost cioban sau dulgher, dacă ar fi fost mirean. Spre deosebire de versiunea originală, a lui Blaga, în care Nona apare înveşmântată într-o rochie, „ca o flacără” de un roşu aprins, regizorul Cosmin Pleşa atenuează prezenţa violentă, mistuitoare a Nonei, îmbrăcând-o într-o rochie de un brun potolit. Însă, în acelaşi timp îi potenţează puterea de seducţie, dublând-o cu un duh feminin (Alice Minoiu), care o însoţeşte şi dansează provocator, ca o flacără a vieţii, a tentaţiilor naturale (sau diabolice?). În orice caz, cu duhul feminin alături sau fără el, Nona reprezintă promisiunea unui rai luciferic, pământean. Ceea ce îl face pe preot (Popa) să exclame: „Eşti aşa de frumoasă! Pentru tine ies din biserica mea şi reintru în carne!”

Maimuţa lui Dumnezeu

Prezenţe puternice au în scenă şi Moşneagul (Constantin Dinulescu), şi Alchimistul (Valeriu Andriuţă). Moşneagul, aşa-zisul eretic, este un fel de Mare Preot al Naturii, care nu se simte în stare să urmeze dogmele religioase, având convingeri panteiste, propovăduind cu blândeţe inevitabila şi de dorit contopire cu natura, natură care capătă, astfel, valenţe divine. Sau, poate, invers, susţine că divinitatea (Iisus), s-a contopit cu natura, cu pământul, devenind, astfel, suportul miraculos al vieţii. Până la urmă, necredinciosul moşneag este unul dintre puţinii care sunt capabili să se sacrifice pentru convingerile lor. Alchimistul, numit în mod ironic de Popă, „maimuţa lui Dumnezeu”, este, totuşi, şi el, un personaj cu duble valenţe, de tulburător al ordinii, de adept al căutărilor luciferice, dar şi un înnoitor al vremurilor, al concepţiilor despre viaţă. Este un „umil imitator al lui Dumnezeu”, care atrage în jurul său şi alţi cugetători (Doctor Universalis, Maler - tipograful), care îşi iau libertatea de a încerca să-l descopere pe Dumnezeu, să-l (re)interpreteze.

O muzică stranie

O menţiune specială merită încă un personaj inventat şi adus în spectacol de regizorul Cosmin Pleşa, aşa-zisul trubadur, care subliniază sacralitatea secvenţelor printr-o muzică stranie, voce, caval şi toacă. Este vorba despre Grigore Leşe, doctor în muzică şi cunoscut interpret de muzică tradiţională.

O galerie impresionantă de actori, într-un decor minimal

Nu mai insistăm pe finalul tragic al Nonei, care se mistuie pe rugul aţâţat de ea însăşi, pe sfârşitul tragic al Moşneagului, pe rugurile care se aprind prin satele valahe, final care a fost interpretat şi reinterpretat de exegeţi ai textelor lui Blaga, doar mai subliniem o dată că, în „Tulburarea apelor”, sub bagheta lui Cosmin Pleşa, o galerie impresionantă de actori, muzicieni, dansatori, dau viaţă unui spectacol monumental, aceasta în ciuda unui decor minimal, al unui spaţiu scenic aproape gol, cu multe umbre şi lumini sugestive, spaţiu în care fiecare personaj are loc să se detaşeze printr-o prezenţă convingătoare, expresivă. Este un spectacol puternic care dislocă dogme, prejudecăţi şi convingeri, un spectacol „periculos” şi tulburător.

„Tulburarea apelor”, după Lucian Blaga, regia - Cosmin Pleşa. Scenografia şi imaginea - Laurenţiu Toma. Coregrafia - liana Iancu. Costumele - Dorin Negrău. Muzica - Doru Todoruţ.

Distribuţia: Grigore Leşe, Adrian Titieni, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Mircea Gheorghiu, Valeriu Andriuţă, Mircea Constantinescu, Marina Minoiu, Irina Baianţ, Alice Minoiu, George Remeş, Alexandru Beteringhe, Tiberiu Alexandru Hârşan, Rusalin Bona, Alexandru Iordache, Mihai Hurduc.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog