Menu

Articol

0 Comentariu

Tunurile Reşiţei

La Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa, a avut loc, la începutul acestei săptămâni, o nouă întâlnire cu inginerul Dan Perianu, în cadrul proiectului „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, iniţiat la începutul anului 2016, proiect care cuprinde conferinţe lunare, pe tema istoriei industriale a Reşiţei. Cu această ocazie, inginerul Dan Perianu a vorbit despre tunurile fabricate la Reşiţa

Cele mai vechi uzine cu activitatea neîntreruptă, la Reşiţa

„Uzinele din Reşiţa, cu vechimea lor neîntreruptă, şi să sperăm că va fi neîntreruptă, reprezintă cele mai vechi uzine metalurgice de pe continentul european. Au o vechime de 245 de ani. E un lucru care constituie un blazon de nobleţe al oamenilor şi eu voi încerca în conferinţele pe care le voi mai susţine, în întâlnirile noastre, să pun accent pe calitatea umană. Fără această calitate umană nu s-ar fi putut face aproape nimic din ceea e s-a conturat şi s-a clădit la Reşiţa şi în Banat de-a lungul timpului”, a afirmat inginerul Dan Perianu.

Tunuri şi maşini blindate

Inginerul Dan Perianu a vorbit despre producţia de tunuri de la Reşiţa, din secolul XIX şi începutul secolului XX.

„În 1852, la recomandarea unei comisii imperiale, Reşiţa a început să fabrice tunuri. Ocazional, mai făcuse tunuri şi înainte de 1848, dar, după 1850 a început o producţie sistematică. Reamintesc că, în 1855 s-a făcut cea dintâi privatizare a marilor uzine, care includeau şi Reşiţa, când statul austriac, din jenă financiară, a vândut 4000 de kilometri de cale ferată, construcţie şi exploatare, inclusiv linii ferate din Banat, a vândut exploatări miniere şi metalurgice din Boemia şi din Banat. Societatea care le-a cumpărat a fost societatea StEG, cu capital austriac şi francez. Societatea şi-a organizat direcţiile la Paris şi la Viena. În 1859, în urma unui protocol încheiat între Ministerul de Război al Austro-Ungariei cu uzinele StEG, fabrica de tunuri s-a mutat de la Reşiţa la Arsenalul Armatei din Viena. Dar, după câţiva ani avea să se reia fabricaţia de tunuri la Reşiţa şi există şi imagini cu tunuri şi afete de tun şi maşini blindate, în faţa Fabricii Vechi de Maşini de la uzinele din Reşiţa. Era în locul unde acum este secţia de Mecanică Grea”.

Producţia de tunuri pentru cele două războaie mondiale

„În timpul primului război mondial, scurt timp înainte şi după război, circa 1500 de guri de foc de 80 şi 100 de milimetri calibru. O spune şi inginerul Păsărică în monografia UDR, din 1935. În anii 1920, Reşiţa, o perioadă nu a mai făcut tunuri noi, ci a făcut rechemisări, schimbări de cămaşă de gură de foc, ale unor tunuri franceze, Saint Chamon. Apoi, în 1934, la 21 mai, s-a semnat contractul între firma Vickers şi societatea UDR. Contractul a fost semnat pentru că fiul proprietarului, adică, Douglas Vickers jr., fusese coleg de facultate cu Alexandru Popp, care fusese numit proaspăt director general al societăţii UDR. Unul din motivele pentru care, în 1939, s-a forţat colaborarea dintre Reşiţa şi concernul Hermann Göring a fost faptul că Hermann Göring era interesat să pună mâna pe patentele Vickers care deveniseră, în 1934, proprietatea uzinelor Reşiţa. Vickes nu era orice fabricant, era unul din primii trei din Europa. La Reşiţa s-au făcut tunul antitanc şi tunul antiaerian de 75 milimetri, care erau patent Vickers. Germania se pregătea pentru al doilea război mondial”.

Acestea au fost câteva din relatările prezentate de ing. Dan Perianu cu privire la tunurile Reşiţei, cercetătoru reşiţean făcând promisiunea că va prezenta şi alte premiere industriale de la Reşiţa şi va dezvolta orice subiect de care publicul este interesat. În legătură cu tunurile, Dan Perianu susţine o ipoteză cu privire la tunuri fabricate la Reşiţa care au fost capturate de armatele franceze, în timpul războaielor napoleoniene, tunuri care au fost topite şi folosite la realizarea Coloanei Vendôme din Paris.  

(foto. Tunul de la Bastion - banatulazi.ro)

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog