Menu

Articol

0 Comentariu

Un bărbat din Agadici este cercetat pentru braconaj, iar altul pentru complicitate

Un bărbat din Agadici, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. Fapta acestuia este cu atât mai gravă, cu cât cel în cauză este membru al unei filale de vânători.

În seara zilei de 25 iunie, aproape de ora 22, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 8 poliție rurală Oravița au identificat în zona Agadici, o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani din localitate, care nu poseda permis de conducere, în bena căreia au fost găsiți doi porci mistreți care prezentau plăgi împușcate.

În urma cercetărilor extinse, s-a stabilit că animalele sălbatice fuseseră împuşcate în aceeaşi seară, de un alt bărbat, de aceeaşi vârstă şi tot din Agadici ca şi şoferul, fără a avea autorizaţie pentru o partidă de vânătoare.

Cei doi porci mistreți, în greutate totală de 135 kg, au fost predați Direcției Sanitar Veterinare Caraș-Severin pentru expertizare, prejudiciul estimat fiind de 1400 euro. Arma de vânătoare și un număr de 21 de cartușe au fost ridicate în vederea cercetărilor.

În cauză se continuă cercetările față de autorul faptei de braconaj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de practicare a vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 42 din Legea 407/2006 și respectiv uzul de armă fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 343 Cod Penal. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Față de celălalt participant la infracțiune se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 Cod Penal și respectiv, transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 44 din Legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. (FOTO: Poliţia Română)

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog