Menu

Articol

0 Comentariu

USR desfăşoară campania „Fără penali în funcţii publice”!

USR Filiala Caraş-Severin a desfăşurat, săptămâna trecută, o campanie de strângere de semnături în Reşiţa şi alte localităţi ale judeţului, pentru a susţine „iniţiativa cetăţenească - Fără penali în funcţii publice”. Campania este derulată de Uniunea Salvaţi România (USR) în toată ţara. Rezultatul campaniei din Caraş-Severin şi modul de continuare al acesteia, obiectivul final, au fost prezentate vineri, 27 aprilie, la Reșița. La conferinţa de presă a participat şi deputatul USR de București Cristian Seidler.

În comunicatul de presă al USR Caraş-Severin se arată:

„Conferința a debutat cu prezentarea impactului pe care l-a avut inițiativa cetățenească în Caraș-Severin. Președintele USR Caraș-Severin, Andrei Plujar, a declarat că de la demararea strângerii de semnături, persoane de toate vârstele, din mai multe localități ale județului, inclusiv din zona rurală, și-au manifestat interesul pentru această inițiativă. De asemenea, USR speră că răspunsul solicitării pe care a înaintat-o Primăriei Reșița în urmă cu 22 de zile în vederea amplasării unui cort în zona Victoria să fie unul pozitiv.

Cristian Seidler a prezentat inițiativa cetățenească și procesul de urmat până la inițierea referendumului pentru modificarea Constituției. După ce a fost în Giurgiu, Teleorman sau la Timișoara, deputatul USR precizează că peste tot a întâlnit deschidere față de acest demers, chiar și în județele considerate ca fiind de culoare roșie.

După conferință au avut loc discuții libere cu cei interesați, urmate de o acțiune de strângere de semnături în centrul civic al orașului.

A doua zi, 28.04.2018, a continuat cu un training în administrație publică locală cu Cristian Seidler. Participanții au aflat cum funcționează administrația locală, care sunt atribuțiile primarului și cele ale consilierilor locali, care sunt pârghiile și drepturile pe care le au în interacțiunea cu Primăria, cum pot cere informații, într-un cuvânt, cum se pot implica activ în comunitatea în care trăiesc”.

USR Caraş-Severin

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog