Menu

Articol

0 Comentariu

Valeria Schelean-Şomfelean, despre buget şi aroganţa PSD

Valeria Schelean-Şomfelean

Adoptarea Legii Bugetului de Stat, fără să se țină seama de amendamentele propuse de către deputații și senatorii Opoziției, continuă să trezească reacții și comentarii din partea acestora. În opinia parlamentarilor liberali, acest buget nu a ținut cont de nevoile locuitorilor județului nostru, cu preponderență ale locuitorilor din orașele conduse de primari liberali. Ceea ce este mai dureros în acest refuz al Puterii, după cum afirmă deputata Valeria Schelean-Șomfelean, amendamentele susținute de ea și senatorul Marcel Vela se refereau strict la nevoile sociale, economice și edilitare ale unor localități din Caraș-Severin.

„Amendamentele PNL au fost respinse. Nu a trecut niciun amendament dintre cele formulate de opoziție, indiferent de importanța lui.

Ciudat este că, după ce zilele trecute au existat ample proteste în marile orașe ale țării împotriva măsurilor Guvernului Grindeanu în legătură cu modificările normelor penale și intenția de reglementare a unor acte de clemență de către executiv, niciun amendament al opoziției care viza tocmai reducerea supraaglomerării în penitenciare și punerea în aplicare a unor măsuri altenative de executare a pedepselor nu a fost admis de coaliția de guvernare. Propunerile noastre erau tocmai menite să preîntâmpine o condamnare a României la CEDO și pronunțarea unei hotărâri pilot, însă nu prin deschiderea ușilor penitenciarelor și curățarea cazierelor condamnaților.     

Pe de altă parte, în ceea ce privește județul nostru, atât eu, cât și domnul senator Marcel Vela, am cerut bani, de exemplu, pentru continuarea lucrărilor la  grădinița cu program normal, prelungit și creșa din Cartierul Moroasa din Reșița, modernizarea drumului de acces și străzilor din cartierul Poiana Golului din municipiul reședință de județ, am cerut finanțare pentru stingerea arieratelor Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, pentru reabilitarea unor obiective din Centrul Imperial Istoric sau a Pieței Agroalimentare din Băile Herculane. Însă toate au fost respinse pe linie! Ce nu înteleg parlamentarii puterii este faptul că acestea nu sunt cerinţe politice, ci  solicitări ale locuitorilor acestui județ“, spune deputatul PNL de Caras Severin, Valeria Schelean-Șomfelean. 

În opinia deputatei PNL, reprezentanții Puterii înțeleg să facă o politică discriminatorie și inechitabilă, pe criterii strict politice, altfel nu-mi explic cum pot respinge toate proiectele, pe bandă rulantă, fara să facă un minim de efort și măcar să le studieze, să verifice stadiul în care se află unele dintre lucrările pentru care am cerut finanțare. S-au comportat cu aceeași aroganță cu care ne tratează pe toți de la instalarea lor în funcții!

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog