Menu

Articol

0 Comentariu

Valeria Schelean-Șomfelean şi legile justiției

Valeria Schelean-Șomfelean

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean, a fost numită de grupul PNL să facă parte din  comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției. 

Comisia va elabora în termen de 150 de zile propunerile legislative privind punerea în acord a modificărilor intervenite în Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală, după data adoptării lor și până în prezent, precum și modificarea prevederilor constatate ca neconstituționale și punerea de acord cu Deciziile Curții Constituționale.   

Conform H

hotărârii comune a Camerei Deputaților și a Senatului, comisia se compune din 23 de membri, desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat, potrivit configurației politice a Parlamentului. Ședințele Comisiei sunt, de regulă, publice. În interesul desfășurării lucrărilor, Comisia poate invita să participe la dezbateri reprezentanți ai autorităților publice, ai asociațiilor profesionale, specialiști și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog