Menu

Consiliul Județean Caraș-Severin. Silviu Hurduzeu

0 Comentariu

Administraţia din Băile Herculane, singura cu acte în regulă pentru un parteneriat cu Consiliul Judeţean

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean ce a avut loc în luna mai, consilierii au votat o hotărâre prin care primăriile din judeţ au primit undă verde să solicite un parteneriat cu administraţia judeţeană cu scopul de a depune proiecte cu finanţare europeană.

Ieri, 12 iunie, pe masa consilierilor a ajuns hotărârea prin care UAT Băile Herculane, devine partener al CJ Caraş-Severin în vederea depunerii şi implementării în comun a proiectului „Eficientizarea energetică a clădirii primăriei oraşului Băile Herculane“, în cadrul apelului de proiecte SUERD.

1 Comentariu

Silviu Hurduzeu nu este mulţumit de managementul Direcţiei de Drumuri Caraş-Severin

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, nu este mulţumit de performanţa aparatului propriu al instituţiei, de managementul direcţiilor şi serviciilor. În acest sens, Silviu Hurduzeu, a afirmat, într-o conferinţă de presă, organizată, astăzi, după şedinţa de Consiliu Judeţean, că în acest moment, la nivelul conducerii instituţiei se află în analiză o eficientizare a tuturor direcţiilor, inclusiv a aparatului propriu.

Powered by Jasper Roberts - Blog