Menu

doliu naţional

0 Comentariu

Zilele de doliu naţional amână spectacolele de la Târgul de Crăciun din Reşiţa

Manifestările culturale, serbările şcolare şi alte activităţi de acest gen programate în această perioadă vor fi amânate pentru respectarea programului de trei zile de doliu naţional prilejuit de moartea Regelui Mihai I al României.

În acest context, toate spectacolele programate să se desfăşoare la Reşiţa în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie în cadrul Târgului de Crăciun au fost reprogramate.

Astfel, concertul trupei Red Flame şi solistei Celia va fi susţinut în acelaşi loc, în Piaţa Prefecturii, duminică, 17 decembrie, începând cu ora 18.

0 Comentariu

Trei zile de doliu naţional - 14, 15, 16 decembrie!

Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată în şedinţa săptămânală, zilele de 14, 15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu, pentru cinstirea memoriei Regelui Mihai I al României, care s-a stins din viaţă marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa privată din Elveţia.

Totodată, Guvernul s-a angajat să sprijine organizarea funeraliilor, iar detaliile şi calendarul acestora vor fi stabilite cu reprezentanţii familiei regale.

În zilele de doliu naţional, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României.

Powered by Jasper Roberts - Blog