Menu

examen-concurs

1 Comentariu

Am un vis

De ce ne ascundem?! De ce ne ascunem, când prostia, incompetenţa sau, pur şi simplu, nepotrivirea, au ieşit şi vor ieşi întotdeauna la suprafaţă! De ce ne ascundem când instalăm oameni în funcţii de care depinde viaţa noastră?! Ne-am organizat social ca să trăim mai bine, ca să colaborăm, ca să avem lideri pricepuţi, care să colaboreze cu noi, pentru binele comun. Dar, dăm cu piciorul şanselor noastre!

0 Comentariu

Ce greu se iese din sclavagismul politic, în şcoli!

Ministerul Educaţiei organizează concursul de obţinere a funcţiilor de directori în învăţământul preuniversitar. Concursul a început săptămâna aceasta şi se va încheia la sfârşitul lunii noiembrie. Organizarea concursului este un semn de încercare de depolitizare a învăţământului. De zeci de ani, în şcolile din toată ţara, directorii au fost numiţi politic.

0 Comentariu

Greaua moştenire (politică) din şcoli. De fapt, nu avem directori în şcolile din Caraş-Severin!

Adrian Doxan

În şcolile din judeţul Caraş-Severin, nu există niciun director care să fi obţinut postul prin concurs! Toţi directorii au fost numiţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean, ne-a informat inspectorul şcolar general, Adrian Doxan. În judeţ sunt 126 de unităţi şcolare cu personalitate juridică şi toţi directorii sunt interimari, numiţi pe bază de simpatii politice, legături de familie sau, posibil, pe baza experienţei şi a notorietăţii.

0 Comentariu

Ianici ori Răduca? Nu este exclus un nou show marca UEMR

Sava Ianici și Eugen Răduca

Concursul pentru ocuparea funcției de decan al Facultății de Inginerie și Management din cadrul Universității „Eftimie Murgu“, din Reșița, se reia mâine. Ieri, Consiliul facultății a acordat avizul pentru obținerea funcției unui număr de doi profesori: Sava Ianici, preferat de 16 din cei 18 membri ai consiliului prezenți la întrunire, și Eugen Răduca, care a primit 14 voturi. Ca și data trecută, Florentina Cziple nu a reușit să obțină decât trei voturi.

Powered by Jasper Roberts - Blog